Kelemen: Concurenţa între formaţiunile maghiare pune probleme, dar estimăm rezultate apropiate de cele din 2008

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, că existenţa mai multor formaţiuni politice maghiare pune probleme la alegerile locale, dar estimează că rezultatul va fi similar celui din 2008, afirmând că nu vede o colaborare cu formaţiunile concurente nici pentru alegerile generale.

Urmărește
208 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Concurenţa între formaţiunile maghiare pune probleme, dar estimăm rezultate apropiate de cele din 2008

Kelemen: Concurenţa între formaţiunile maghiare pune probleme, dar estimăm rezultate apropiate de cele din 2008 (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Prezent la UDMR Arad, Kelemen Hunor a declarat, într-o conferinţă de presă, că alegerile locale din acest an impun un efort mai mare de mobilizare a electoratului maghiar, comunitatea confruntându-se cu "apatie şi absenteism", conform sondajelor.

Liderul UDMR a declarat că o problemă o reprezintă şi existenţa mai multor formaţiuni politice care se adresează comunităţii şi creează concurenţă.

"Concurenţa între formaţiunile politice din sânul comunităţii maghiare ne creează probleme de care trebuie să ţinem cont", a spus Kelemen Hunor.

El s-a declarat totuşi convins că rezultatul alegerilor locale pentru UDMR va fi similar celui din 2008 la nivel naţional: "Va fi unul similar, în jur de 186 de primari, patru preşedinţi de Consiliul Judeţean şi o prezenţă de câteva mii de consilieri locali şi judeţeni".

Întrebat dacă întrevede posibilitatea colaborării între formaţiunile maghiare pentru alegerile generale, Kelemen Hunor a spus că "uşa UDMR rămâne deschisă", dar că nu crede că va fi posibil.

"Nu trebuia să se facă o campanie negativă şi noi am avut parte de o companie negativă din partea formaţiunilor lui Tokes şi Szasz cum n-am avut niciodată în ultimii 22 de ani. Nu poţi să spui în 2 iunie sau 30 mai lucrurile care au fost spuse şi apoi să spui că hai să colaborăm că de fapt noi ne iubim. Electoratul nu acceptă astfel de mişcări şi schimbări radicale. Ei (liderii formaţiunilor concurente - n.r.) ştiu un singur lucru, că dacă vor să ajungă în Parlament, doar pe spatele UDMR pot", a spus Kelemen Hunor.

El a adăugat că această campanie "a stricat enorm de mult din şansele de a exista o înţelegere, o apropiere" între formaţiunile maghiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici