Kelemen, despre drepturile obţinute de maghiari în ultimii 25 de ani: Nu sunt ireversibile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Miercurea Ciuc, la şedinţa festivă care a marcat împlinirea unui sfert de secol de existenţă a UDMR, că drepturile obţinute de maghiarii din România "nu sunt ireversibile” şi a făcut apel la solidaritate şi unitate.

Urmărește
1031 afișări
Imaginea articolului Kelemen, despre drepturile obţinute de maghiari în ultimii 25 de ani: Nu sunt ireversibile

Kelemen, despre drepturile obţinute de maghiari în ultimii 25 de ani: Nu sunt ireversibile (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Nu putem spune că de la drepturile de principiu până la acele rezultate care se leagă de drepturile patrimoniale nu sunt ireversibile. Nu, în acest loc, în această regiune, în această ţară aproape totul este reversibil. Am spus că vrem să trăim în democraţie, liberi, dar dacă ne-am gândit vreun moment că rezultatele obţinute, nu prin metode dictatoriale, dar prin instrumente ale justiţiei, pot fi renaţionalizate? Dacă ne-am gândit vreodată că şcoala reformată «Szekely Miko» din Sfântu Gheorghe se va întoarce în patrimoniul statului printr-o sentinţă, ne-am pus problema că drepturile de proprietate sunt, pot fi reversibile? Da, sunt nişte instrumente foarte rafinate cu care pot fi inversate drepturile obţinute".

Preşedintele UDMR a afirmat că, în 1990, când a fost fondată UDMR, pe maghiarii din România i-a mobilizat acelaşi lucru: "să rămână pe pământul natal, cu capul ridicat”.

Liderul Uniunii a reamintit drepturile obţinute în cei 25 de ani de existenţă, de la drepturile lingvistice (inscripţionarea denumirilor de străzi şi localităţi şi în limba maghiară) la învăţământul în limba maternă la toate nivelurile, până la restituirea imobilelor şi pădurilor, dar a prezentat şi eşecurile, referindu-se, printre altele, la obţinerea diferitelor forme de autonomie.

"Vedem cum obiectivele foarte importante, care în 1993 au fost aprobate de Consiliul Europei, nu s-au realizat în fiecare punct, fiindcă acolo a fost întregul spectru al drepturilor de limbă maternă, acolo au fost incluse diferite forme de autonomie şi acolo a fost inclusă şi Universitatea de stat în limba maghiară şi, dacă ne uităm la asta, vedem ce obiective avem în faţă şi pentru ce obiective trebuie să mai luptăm. Şi aceste obiective nu au fost lăsate niciun moment de către Uniune şi maghiarii din Transilvania şi România, pentru aceste obiective trebuie să lucrăm, pentru aceste obiective trebuie să rămânem împreună”, a arătat Kelemen Hunor.

El a adăugat că în ultimii 25 de ani UDMR nu a îndeplinit un rol important doar în construirea unei comunităţi, ci "şi în construirea unei ţări”, că unele lucruri "trebuie regândite”, altele "replanificate”, referindu-se la "tacticile, instrumentele şi priorităţile” Uniunii, astfel încât "să acopere în mare” interesele maghiarimii din România.

Kelemen a atenţionat că în 2016, an electoral, UDMR se va afla în faţa unei noi provocări, care va decide dacă Uniunea este viabilă sau nu, dacă îşi poate păstra reprezentarea în administraţia locală şi în Parlament.

"Dacă Uniunea va fi prietenoasă, atractivă, dacă se va putea adresa maghiarilor din Transilvania, ca aceia care se află lângă noi să fie şi atunci lângă noi şi cei care au plecat dintr-un anumit motiv de la noi să se reîntoarcă, dacă vom fi capabili să îi reîntoarcem. Şi vom fi capabili de acest lucru doar dacă din ce în ce mai mulţi oameni, dacă majoritatea comunităţii maghiare din Ardeal ştie şi crede că poate conta pe noi, că se poate sprijini pe noi, că aceasta este acea Uniune care, de la Învăţământ până la drepturile de proprietate, de la drepturile lingvistice până la diferitele autonomii, reprezintă în aşa fel drepturile comunităţii încât cu fiecare pas, cu fiecare cărămidă pe care o pune la această casă comună, construieşte acest lucru. Aceasta este acea casă care înseamnă rămânerea pe pământul natal”, a subliniat preşedintele UDMR.

În finalul alocuţiunii sale, Kelemen Hunor a spus că UDMR, înfiinţată în baza unor valori şi interese comune, a rezistat în faţa provocărilor datorită sutelor de mii de maghiari care "de la alegeri la alegeri” şi-au manifestat loialitatea faţă de Uniune "în cabina de vot” şi celor care cred şi lucrează zi de zi în această organizaţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici