Kelemen, despre Orban: Nicio surpriză. Surpriză va fi dacă trece guvernul din prima încercare

Publicat: 15 10. 2019, 18:05
Actualizat: 30 03. 2020, 15:07

Kelemen Hunor a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că nu este o surpriză desemnarea lui Ludovic Orban în funcţia de premier.

„Era de aşteptat că va fi desemnat preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu avem nicio surpriză. Surpriză va fi dacă trece guvernul din prima încercare, fiindcă dacă PSD nu susţine, nu are cum să treacă. USR nu va vota, ei au şi zis că vor anticipate. Discursul lui Orban, cele câteva propoziţii spuse, sunt corecte, sunt cuvintele asumate de către om politic, mai ales cele economice, dar trebuie văzute mai multe detalii din program, şi lista de miniştrii. În detalii se ascund problemele. Până nu vedem toate detaliile, mi se pare că nu putem avansa mai mult. Vom vedea dacă vor exista discuţii, deocamdată nu am avut nicio discuţie aplicată despre viitorul apropiat cu Ludovic Orban. Eu nu mă grăbesc, dacă el doreşte se va întâmpla”, a spus Kelemen.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie susţinută marţi la Palatul Cotroceni, că prim-ministrul desemnat este liderul PNL Ludovic Orban.

„Am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana domnului Ludovic Orban, preşedintele PNL, celui mai mare partid din opoziţie, promotorul principal al moţiunii de cenzură. Aşa e democratic corect, aşa se va întâmpla”, a declarat preşedintele României.