Kelemen: Hotărârea de Guvern privind UMF Târgu Mureş rămâne în vigoare, noi vom milita pentru respectarea ei
„HG se aplică. Moţiunea era îndreptată împotriva Guvernului. Dacă îmi permiteţi, ştiu mai bine, aşa am citit eu moţiunea şi Constituţia. HG este în vigoare„, a spus Kelemen, după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă această prevedere mai este valabilă pentru UDMR în urma moţiunii de cenzură care a vizat şi situaţia de la UMF Târgu Mureş.
El a adăugat că probabil viitorul guvern va avea o iniţiativă de anulare a acestei Hotărâri adoptată de Guvernul Ungureanu, însă UDMR va milita pentru păstrarea şi aplicarea ei.
„Dacă cineva doreşte anularea HG şi va avea în Guvern o astfel de iniţiativă, probabil viitorul guvern, este treaba lor. Noi nu vom fi de acord şi vom milita pentru respectarea şi aplicarea legii. Vom fi foarte consecvenţi”, a mai spus Kelemen, la ieşirea de la consultările cu şeful statului de la Palatul Cotroceni.