Kelemen: Nu vom accepta încorporarea Ţinutului Secuiesc în schimbul Legii minorităţilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu pentru Duna TV, că Uniunea nu va accepta "încorporarea Ţinutului Secuiesc" în schimbul Legii statutului minorităţilor, afirmând că cele două legi nu au legătură una cu cealaltă şi că "nu sunt la pachet".

Urmărește
492 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Nu vom accepta încorporarea Ţinutului Secuiesc în schimbul Legii minorităţilor

Kelemen: Nu vom accepta încorporarea Ţinutului Secuiesc în schimbul Legii minorităţilor (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Întrebat ce se va întâmpla dacă se va încerca forţarea trecerii celor două legi (reorganizarea administrativă şi Statutul minorităţilor - n.r.) într-un pachet comun, Kelemen a răspuns că "cele două legi nu sunt la pachet".

"Nu vom accepta încorporarea Ţinutului Secuiesc sau a regiunii Partium în schimbul Legii minorităţilor. Nici nu acceptăm să discutăm despre cele două proiecte în acelaşi timp. Sunt două teme şi proiecte total diferite, care, în anumite puncte, se pot întâlni, în privinţa drepturilor minorităţilor", a afirmat Kelemen.

Liderul UDMR a reiterat ideea că Uniunea nu va sprijini asumarea răspunderii Guvernului pe reorganizarea administrativă.

"Dacă cineva va dori să asume răspunderea pentru reforma administrativă ştiind că noi ne împotrivim, trebuie să ştie că nu sprijinim şi că fără noi nu are majoritate. (…). E foarte greu de ştiut ce era în capul partenerilor noştri, când au venit cu această idee, fiindcă ştiau foarte bine de la început că noi nu acceptăm cele opt judeţe mamut, unde se dizolvă Ţinutul Secuiesc şi regiunea Partium (judeţele Bihor, Satu Mare). Asta era oportun pentru mai multe lucruri. E oportun să atragem atenţia de la alte lucruri sau să dăm afară UDMR de la guvernare. Sau e oportun să începem o discuţie care se încheie în curând, dar care se poate relua peste jumătate de an. Dar ar putea fi oportun, dacă parteneri noştri sunt destul de înţelepţi, ca să putem salva coaliţia şi stabilitatea politică a tării", a declarat Kelemen pentru Duna TV.

Întrebat dacă chemarea ambasadorului ungar la MAE este o problemă internă, Kelemen a răspuns, în interviul citat, că nu, deoarece "soarta comunităţilor naţionale este şi o problemă a colaborării statelor şi a stabilităţi regiunii".

Ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a fost invitat, joi, la sediul MAE, ocazie cu care "partea română şi-a exprimat dezacordul faţă de declaraţiile publice din 15 iunie 2011 ale autorităţilor ungare referitoare la proiectul reorganizării administrative".

Ambasadorul a declarat, ulterior, pentru MEDIAFAX că interesul exprimat de Ungaria în ceea ce priveşte proiectul de reorganizare teritorială este natural, fiind vorba despre un lucru important şi pentru comunitatea maghiară.

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, preciza că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora. Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici