Kelemen: Şedinţa CRU de alegere a vicepreşedintelui politic şi a secretarului general, la Cluj

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de alegere a vicepreşedintelui politic şi a secretarului general va avea loc în 2 aprilie, la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Kelemen a afirmat că în cadrul reuniunii va avansa nominalizările pentru cele două funcţii, acesta fiind atributul preşedintelui UDMR.

"Am stabilit că şedinţa CRU şi cea a preşedinţilor organizaţiilor judeţene vor avea loc la Cluj-Napoca în 2 aprilie, apoi vom inaugura statuia restaurată a lui Matei Corvin. La CRU vom avea un singur punct: alegerea vicepreşedintelui politic şi a secretarului general. Conform Statutului UDMR, preşedintele propune cele două nume, dacă se respinge mai poate veni o dată cu aceeaşi propunere. Nu există competiţie, aşa am considerat pentru că e vorba despre o echipă, iar preşedintele îşi alege echipa", a explicat Kelemen.

El a precizat că pentru funcţia de vicepreşedinte politic îl va propune pe actualul vicepreşedinte executiv Borbely Laszlo, iar în ceea ce priveşte cea de secretar general, nu a luat, încă, o decizie.

"Decizia va fi luată în timp util, înainte de CRU cu câteva zile", a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la prima şedinţă a Prezidiului UDMR, după ce a avut întâlniri cu cele opt platformele ideologice din UDMR şi cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ale Uniunii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici