- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Kelemen: Trebuie făcută campanie de la om la om, nu se pot câştiga alegerile din birouri, din casă
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor filialei Cluj a Uniunii la alegerile locale, că trebuie dusă o campanie electorală "de la om la om", pentru că alegerile nu se pot câştiga din birouri, din casă.
Kelemen Hunor (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Kelemen a spus că în cadrul campaniei electorale, candidaţii UDMR vor trebui să explice alegătorilor deciziile luate în perioada cât Uniunea s-a aflat la guvernare şi de ce s-au luat aceste decizii.
"Trebuie să facem o campanie de la om la om, nu se pot câştiga alegerile din birouri, din casă. Cei care nu vor ieşi din casă şi nu se duc către oameni nu vor câştiga. Nu putem aştepta să vină oamenii la noi, noi trebuie să mergem la ei. După o perioadă foarte grea din cauza crizei economice şi financiare trebuie să explicăm ce decizii am luat şi de ce am luat aceste decizii şi ce vrem să facem în continuare. Această campanie se poate câştiga dacă vorbim despre rezultate, despre ce am făcut în ultimii patru ani în administraţiile locale", a spus Kelemen Hunor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ancheta preliminară confirmă că o rachetă rusească a provocat prăbușirea Azerbaijan Airlines în Kazahstan
-
Au apărut imagini care par să arate noi modele de avioane militare chineze
-
451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
Liderul UDMR a reiterat faptul că Uniunea nu va face o campanie negativă "nici împotriva colegilor care au înfiinţat mai multe partide maghiare, nici împotriva candidaţilor români".
"Vom face o campanie pozitivă şi avem candidaţi credibili, care au deja rezultate, sau tineri care acum intră în politică", a spus Kelemen Hunor.
Acesta a adăugat că obiectivul UDMR la alegerile locale este să nu aibă mai puţini consilieri şi primari decât la alegerile din 2008.
"Cred că rezultatele din 2008 pot fi repetate şi în 2012", a afirmat Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a participat, duminică, la Cluj-Napoca, la lansarea candidaţilor UDMR Cluj la alegerile locale, în cadrul manifestării fiind prezentaţi candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca, şefia Consiliul Judeţean Cluj, Consiliul Local Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO