Prima pagină » Politic » USL va depune din nou marţi moţiunea simplă pe tema etnobotanicelor, cu titlul schimbat

USL va depune din nou marţi moţiunea simplă pe tema etnobotanicelor, cu titlul schimbat

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că deputaţii PSD, PNL şi PC vor depune din nou, marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă pe tema etnobotanicelor, cu titlul schimbat.
30 mai 2011, 13:14, Politic

Constantin a spus că moţiunea cu titlul „PDL – partidul drogurilor uşoare” a fost respinsă arbitrar, săptămâna trecută.

El a precizat că moţiunea simplă va fi depusă din nou marţi, cu alt titlu.

Preşedintele PC a precizat că USL nu a stabilit încă noul titlu al moţiunii simple, dar a menţionat că acesta ar putea face referire la ministrul Internelor şi la MAI.

Moţiunea simplă a opoziţiei pe tema etnobotanicelor, intitulată „PDL – partidul drogurilor uşoare”, a fost restituită săptămâna trecută iniţiatorilor, 140 de deputaţi PSD şi PNL, aceştia urmând să decidă dacă refac titlul sau dacă reiau procedura parlamentară.

Problema titlului moţiunii a fost dezbătută pe larg în şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Conform stenogramei, moţiunea simplă a fost restituită iniţiatorilor din dispoziţia lui Ioan Oltean, care a condus şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Camerei, fără un vot al membrilor BP.