- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.07.2019, 17:43)
- Departamentul Politic
Klaus Iohannis a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Urmărește
710 afișări
„În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2019, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2019, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice”, se arată în Legea promulgată de şeful statului.
Astfel, Guvernul poate emite ordonanţe privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2019, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, reglementarea unor măsuri în domeniul competenţei de control a Ministerului Finanţelor Publice şi modificarea şi completarea unor acte normative. Totodată, Executivul poate emite acte normaive şi pentru modificarea Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală sau pentru modificarea Ordonanţei Guvernului penru organizarea Loteriei bunurilor fiscale.
Guvernul este abilitat să adopte ordonanţe şi în domeniul adminsitraţiei publice şi dezvoltării regionale, precum şi în domenii ca afaceri interne, muncă şi protecţie socială, comunicaţii, cultură, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, fonduri europene şi apărare.
Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe a fost adoptată de Camera Depuţilor, în calitate de for decizional, pe 12 mai.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Meleşcanu, discuţii cu omologul din Ungaria: "În ultima perioadă s-a inflamat dialogul româno-ungar în mod artificial"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe