Klaus Iohannis a trimis la CCR sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului pe 2019

”Domnului Valer Dorneanu, Preşedintele Curţii Constituţionale

În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea

Sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019

Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României în data de 20 februarie 2019. Prin modul în care a fost adoptată şi prin conţinutul său normativ, legea menţionată încalcă art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 47, art. 50, art. 120 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, pentru motivele prezentate în cele ce urmează.

I. Motive extrinseci de neconstituţionalitate

1. Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României

a) Încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului fiscal

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, „Consiliul fiscal este o autoritate independentă, compusă din 5 membri cu experienţă în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare, care va sprijini activitatea Guvernului şi a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare, pentru a asigura calitatea prognozelor macroeconomice care stau la baza proiecţiilor bugetare şi a politicilor fiscal-bugetare pe termen mediu şi lung. Membrii Consiliului fiscal îşi exercită mandatul potrivit legii şi nu vor solicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice ori de la orice altă instituţie sau autoritate”.

În primul rând, pentru îndeplinirea rolului stabilit de lege, Consiliul Fiscal are o serie de atribuţii, printre care şi cea prevăzută de art. 53 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ, conform căreia Consiliul Fiscal are atribuţia de pregătire a estimărilor şi de emitere de opinii atât cu privire la impactul bugetar al proiectelor de acte normative, altele decât cele menţionate la lit. e), cât şi cu privire la amendamentele făcute la legile bugetare anuale pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Potrivit fişei parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal a emis în data de 5 februarie 2019, la solicitarea Ministerului Finanţelor Publice, o opinie cu privire la Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2019 şi la Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021.

În urma adoptării raportului comun al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului, au fost admise 54 de amendamente, iar în dezbaterea din plenul Camerelor reunite au fost admise şi alte amendamente.

Însă, conform art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 69/2010, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019, Consiliul Fiscal trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.

Mai mult, potrivit alin. (4) al art. 53 din acelaşi act normativ, „opiniile şi recomandările Consiliului fiscal vor fi analizate de către Guvern şi Parlament la elaborarea strategiei fiscal-bugetare, a legilor bugetare anuale, precum şi la elaborarea altor măsuri determinate de aplicarea prezentei legi şi, respectiv, la însuşirea/aprobarea acestora”.

Încălcarea acestor dispoziţii legale de către Parlament este una contrară art. 1 alin. (5) din Constituţia României, conform căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

În al doilea rând, potrivit art. 30 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 Guvernul are obligaţia de a prezenta Parlamentului un buget anual care să respecte principiile responsabilităţii fiscale, regulile fiscale, strategia fiscal-bugetară şi orice alte prevederi ale prezentei legi, iar prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice vor semna o declaraţie ce atestă această conformitate, declaraţie care va fi prezentată Parlamentului împreună cu bugetul anual. În continuare, legea prevede că în eventualitatea în care Guvernul nu poate respecta condiţia de conformitate prevăzută la alin. (4), prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice vor menţiona în declaraţie abaterile, precum şi măsurile şi termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilităţii fiscale, cu regulile fiscale şi cu strategia fiscal-bugetară.

Conform art. 30 alin. (6) din acelaşi act normativ, Consiliul fiscal „va exprima o opinie cu privire la declaraţia menţionată la alin. (4), inclusiv menţiunile prevăzute la alin. (5)”. Similar încălcării prevederilor referitoare la opinia Consiliului Fiscal cu privire la amendamentele adoptate la Legea bugetului de stat, nici în acest caz, nu a fost respectată atribuţia Consiliului fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul finanţelor publice. O atare încălcare a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010 conduce la o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, conform dezvoltării jurisprudenţiale a Curţii Constituţionale.

b) Încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară

Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 69/2010, „până la data de 31 iulie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului strategia fiscal- bugetară pentru următorii 3 ani, care va conţine cadrul macroeconomic ce stă la baza politicii fiscal-bugetare, cadrul fiscal-bugetar cu prognozele bugetare şi politica fiscal-bugetară şi o declaraţie de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, pe care acesta o va prezenta Parlamentului până la data de 15 august a fiecărui an”.

Potrivit legii, această declaraţie de răspundere semnată de prim-ministrul şi de ministrul finanţelor publice atestă corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din strategia fiscal-bugetară şi conformitatea acesteia cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, ţintele sau limitele pentru regulile fiscale şi respectarea principiilor responsabilităţii fiscale.

Prin prevederile art. 46 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, se instituie o derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, în sensul în care prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice semnează o declaraţie de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021, nu şi conformitatea acestei strategii cu Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, ţintele sau limitele pentru regulile fiscale şi respectarea principiilor responsabilităţii fiscale.

Scopul unei astfel de reglementări este tocmai cel de a asigura o strategie fiscal-bugetară bazată pe date reale, care să reflecte situaţia economică a ţării şi care să respecte legislaţia în vigoare, în special Legea responsabilităţii fiscal-bugetare.

Având în vedere faptul că derogarea realizată de la îndeplinirea obligaţiei vizează restrângerea obiectului său, iar în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o astfel de declaraţie de răspundere, considerăm că adoptarea Legii bugetului de stat, fără îndeplinirea acestei obligaţii legale prevăzută la art. 29 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, afectează stabilitatea normei, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

De asemenea, pentru a da eficienţă prevederilor legale referitoare la responsabilitatea fiscal-bugetară, Legea nr. 69/2010 a instituit obligaţia Guvernului ca în cazul în care acesta nu poate respecta condiţia de conformitate prevăzută la art. 30 alin. (4), prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice vor menţiona în declaraţie abaterile, precum şi măsurile şi termenele până la care Guvernul va asigura conformitatea cu principiile responsabilităţii fiscale, cu regulile fiscale şi cu strategia fiscal-bugetară.

Obligaţia de conformitate a legii bugetului de stat vizează respectarea principiilor responsabilităţii fiscale, a regulilor fiscale, a strategiei fiscal-bugetare şi oricăror alte prevederi ale Legii nr. 69/2010. De la această obligaţie a Guvernului prevăzută de art. 30 alin. (5) din acelaşi act normativ, s-a derogat atât prin art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, conform căruia aceasta nu se aplică pentru planificarea bugetară pe anul 2018 şi perspectiva 2019-2021, cât şi prin art. 46, alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, care a stabilit că această obligaţie nu se aplică nici pentru planificarea bugetară pe anul 2019 şi perspectiva 2020-2022.

Prin derogarea constantă de la dreptul comun aplicabil în situaţia de faţă, regulile de responsabilitate fiscal-bugetară devin inoperabile, iar adoptarea legii bugetului fără respectarea art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 este de natură a afecta stabilitatea legislaţiei, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii şi că „statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004).

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. De aceea, „nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii” (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012”). Într-o altă decizie, Curtea a statuat că „respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se constituie într-un veritabil criteriu de constituţionalitate prin prisma aplicării art. 1 alin. (5) din Constituţie” (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016).

În consecinţă, nerespectarea prevederilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 reprezintă o încălcare a normelor de tehnică legislativă şi, implicit a art. 1 alin. (5) din Constituţie, afectându-se în mod direct stabilitatea normelor în discuţie, cu un impact direct asupra bugetului de stat şi economiei româneşti.

2. Legea bugetului de stat a fost adoptată cu încălcarea art. 11 alin. (1), (2) şi a 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie, „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”

Prin Legea nr. 83/2012, Romania a ratificat Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare dintre Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, Ungaria, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacia, Republica Finlanda şi Regatul Suediei, semnat la Bruxelles la 2 martie 2012 (TSCG).

Conform Titlului III din TSCG intitulat „Pactul bugetar”, art. 3 alin. (1) stabileşte faptul că părţile contractante aplică regulile prevăzute în prezentul alineat, în plus faţă de obligaţiile lor ce decurg din dreptul Uniunii Europene şi fără a aduce atingere acelor obligaţii. Printre regulile menţionate de acest alineat, se numără regula prevăzută de lit. d): „atunci când raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut, la preţurile pieţei, este semnificativ sub nivelul de 60 % şi când riscurile în ceea ce priveşte sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice sunt scăzute, limita inferioară a obiectivului pe termen mediu specificat la litera (b) poate atinge un deficit structural de cel mult 1,0 % din produsul intern brut, la preţurile pieţei”.

Conform art. 3 alin. (2) din TSCG, „regulile prevăzute la alineatul (1) produc efecte în dreptul intern al părţilor contractante cel târziu în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, prin intermediul unor dispoziţii cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent, de preferinţă constituţionale, sau garantând în alt mod respectarea şi aderarea pe deplin la acestea pe tot parcursul proceselor bugetare naţionale. Părţile contractante instituie la nivel naţional mecanismul de corecţie menţionat la alineatul (1) litera (e) pe baza unor principii comune care sunt propuse de Comisia Europeană şi vizează, în special, tipul, amploarea şi durata acţiunii de corecţie care trebuie întreprinsă, inclusiv în cazul circumstanţelor excepţionale, precum şi rolul şi independenţa instituţiilor responsabile la nivel naţional de monitorizarea respectării regulilor prevăzute la alineatul (1). Acest mecanism de corecţie respectă pe deplin prerogativele parlamentelor naţionale”.

Această dispoziţie a fost preluată în legislaţia naţională prin modificarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, astfel încât aceasta se regăseşte în prezent la art. 7 lit. b) din acest act normativ. Din analiza prevederilor Legii bugetului de stat pe anul 2019 şi a strategiei fiscal-bugetare pentru anii 2019-2021, rezultă că aceste dispoziţii nu sunt respectate.

Conform art. 3 alin. (1) lit. c) din TSCG „părţile contractante pot să devieze temporar de la obiectivul lor pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia doar în circumstanţe excepţionale, astfel cum sunt definite la litera (b) de la alineatul (3)”.

În continuare, circumstanţele excepţionale sunt definite drept „un eveniment neobişnuit asupra căruia partea contractantă vizată nu are niciun control şi care are o influenţă majoră asupra poziţiei financiare a administraţiei publice sau perioade de recesiune economică gravă, astfel cum este definită în Pactul de stabilitate şi de creştere revizuit, cu condiţia ca deviaţia temporară a părţii contractante vizate să nu pericliteze sustenabilitatea fiscală pe termen mediu”.

În condiţiile în care contextul bugetar actual nu poate fi încadrat nici într-o perioadă de recesiune economică gravă şi nici nu este în prezenţa unui eveniment neobişnuit asupra căruia Guvernul României nu are niciun control şi care are o influenţă majoră asupra poziţiei financiare a administraţiei publice, adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor amintite din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare, cu încălcarea art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Consecinţa nerespectării acestui indicator este prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. e) din TCSG, potrivit căruia „în cazul în care se observă deviaţii semnificative de la obiectivul pe termen mediu sau de la strategia de ajustare pentru atingerea acestuia, se declanşează automat un mecanism de corecţie. Mecanismul include obligaţia părţii contractante vizate de a pune în aplicare măsuri pentru corectarea deviaţiilor într-un termen stabilit.”

Mai mult, încălcarea acestei obligaţii ce revine României în conformitate cu art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, cea de menţinere a unui deficit structural sub 1% din PIB rezultă şi din Recomandarea Consiliului Uniunii Europene din data de 27 noiembrie 2018 în scopul corectării abaterii semnificative constatate de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu în România (MTO). Anterior, Consiliul a adresat României o recomandare de ajustare structurală anuală de 0,8% din PIB atât pentru 2018, cât şi pentru 2019, în cadrul procedurii abaterii semnificative de la MTO.

În lumina evoluţiilor ulterioare şi a faptului că România nu a adoptat măsuri eficace pentru a corecta abaterea semnificativă, Consiliul a concluzionat că România nu a întreprins măsuri efective în acest sens, arătând că deficitul structural al României a atins 3,4% din PIB în anul 2017 şi recomandând României să ia măsurile necesare în vederea respectării acestei condiţii din tratat.

Cu privire la interpretarea art. 148 din Legea fundamentală, jurisprudenţa instanţei constituţionale a stabilit că „folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.” (Decizia nr. 64/2018)

În cazul de faţă, norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate celei de referinţă, consacrate de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, o reprezintă atât considerentele din preambul, cât şi cele cuprinse în art. 3 din Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare. Cu privire la prima condiţie necesară pentru folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate, considerăm că norma de drept european invocată întruneşte condiţiile de claritate şi precizie, aceasta stabilind, fără dubiu, că obiectivul statelor semnatare de a consolida pilonul economic al uniunii economice şi monetare prin adoptarea unui set de reguli care au ca scop promovarea disciplinei bugetare prin intermediul unui pact bugetar, sprijinind astfel atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind creşterea economică durabilă, ocuparea forţei de muncă, competitivitatea şi coeziunea socială. Referitor la cea de-a doua condiţie, respectiv aceea ca norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei, considerăm că aspectele legate de instituirea unor reguli de disciplină bugetară la nivel european au relevanţă constituţională, prin raportare la obligaţiile României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, precum şi prin raportare la art. 47, conform căruia statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi art. 135 din Legea fundamentală care stabileşte obligaţiile fundamentale ale statului în domeniul economic.

În egală măsură, prin adoptarea Legii bugetului de stat pe anul 2019 cu nerespectarea obligaţiilor anterior amintite, s-a încălcat şi art. 11 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

3. Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5), art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie

Potrivit art. 302 alin. (3) din Legea nr. 500/2000 privind finanţele publice, „Diferenţele semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene sunt descrise şi motivate, în special dacă nivelul sau creşterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod semnificativ de valorile menţionate în previziunile Comisiei Europene”.

Conform aceluiaşi articol, planificarea bugetară elaborată de Ministerul Finanţelor Publice se bazează pe previziuni macroeconomice şi bugetare, iar acestea sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei Europene şi, după caz, cu cele ale altor organisme independente internaţionale.

Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022 a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie macroeconomică care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene. Deşi acest document conţine prevederi descriptive, diferenţele faţă de previziunile Comisiei Europene nu sunt justificate, aspect ce este contrar obligaţiei prevăzute de art. 302 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

Această obligaţie de descriere şi justificare a diferenţelor semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene nu este o simplă obligaţie prevăzută de Legea finanţelor publice, ci decurge chiar din transpunerea art. 4 alin. (1) din Directiva 2011/85/UE din 8 noiembrie 2011 privind cerinţele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre.

Conform acestor dispoziţii, „Statele membre se asigură că planificarea bugetară se bazează pe previziuni macroeconomice şi bugetare realiste, care utilizează informaţiile cele mai actuale. Planificarea bugetară se bazează pe scenariul macrofiscal cel mai probabil sau pe un scenariu mai prudent. Previziunile macroeconomice şi bugetare sunt comparate cu previziunile cele mai recente ale Comisiei şi, după caz, cu cele ale altor organisme independente. Diferenţele semnificative dintre scenariul macrobugetar ales şi previziunile Comisiei sunt descrise şi motivate, în special dacă nivelul sau creşterea variabilelor din ipotezele externe se îndepărtează în mod semnificativ de valorile menţionate în previziunile Comisiei”.

Aşadar, prin nejustificarea diferenţelor semnificative faţă de previziunile Comisiei Europene, Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţia României, prin nesocotirea normelor amintite din Legea finanţelor publice şi a art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prin încălcarea unei obligaţii a statului român ce decurge din directiva europeană amintită.

II. Motive intrinseci de neconstituţionalitate

1. Art. 5 alin. (7) din lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 47 art. 50, art. 120 alin. (1) art. 135 alin. 2 lit. f) din Constituţie

Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii. Sumele se asigură în proporţie de cel mult 90% de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale”.

În continuare, potrivit art. 51 alin. (10) din aceeaşi lege, „finanţarea măsurilor de protecţie de tip centre de zi şi centre rezidenţiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau al autorităţii administraţiei publice locale la nivel de municipiu, oraş sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinaţie, în proporţie de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale la elaborarea bugetului de stat, în baza standardelor de cost calculate pentru beneficiari/tipuri de servicii sociale”.

Aceste dispoziţii reflectă transpunerea la nivelul legislaţiei primare a drepturilor fundamentale prevăzute de art. 47, art. 50 referitoare la nivelul de trai şi protecţia persoanelor cu handicap şi a obligaţiei pozitive a statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, potrivit art. 135 alin. 2 lit. f) din Constituţie.

Prin instituirea în cuprinsul art. 5 alin. (7) din legea dedusă controlului de constituţionalitate a unei reglementări derogatorii de la trei acte normative aflate în vigoare se afectează previzibilitatea normei, încălcându-se art. 1 alin. (5) din Constituţie, aşa cum acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispoziţiile de la care s-a derogat nu au fost abrogate, ci rămân în vigoare stabilind, practic, o altă sursă de finanţare pentru categoriile de cheltuieli enumerate la art. 5 alin. (7).

Unul dintre principiile de bază ale administraţiei publice locale este reprezentat de principiul descentralizării. Potrivit art. 2 lit. l) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, descentralizarea este definită drept transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale.

În cazul de faţă, stabilirea obligaţiei autorităţilor administraţiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi, în completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, fără alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenţă administrativă încalcă principiul descentralizării, aşa cum acesta este definit în legea sa cadru. O atare reglementare este contrară art. 120 alin. (1) din Constituţie privind principiile de bază ale administraţiei publice locale, dar şi a art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Totodată, prin derogările de la art. 40 alin. (1) şi art. 51 alin. (10) din Legea 448/2006 se afectează îndeplinirea obligaţiei pozitive a statului de a lua măsuri de protecţie socială, aspect contrar art. 47 şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.

În plus, obligaţia pozitivă a statului ce decurge din art. 47 alin. (1) se referă la măsurile luate de stat în domeniul protecţiei sociale, în vederea asigurării unui nivel de trai decent pentru cetăţeni. Această obligaţie pozitivă în domeniul drepturilor social-economice implică garantarea punerii în aplicare într-o manieră unitară a măsurilor de protecţie socială adoptate la nivel central. Or, în situaţia de faţă, în lipsa unor fonduri suficiente de la bugetele locale pentru a acoperi finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, măsurile de protecţie socială devin inaplicabile, afectând în mod direct drepturile fundamentale ale persoanelor îndreptăţite să beneficieze de astfel de măsuri.

2. Art. 29 alin. (2) şi art. 41 alin. (3) din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie

Potrivit art. 29 alin. (2) din legea dedusă controlului de constituţionalitate „prin derogare de la prevederile art. 12 lit. e) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale art. 47 alin. (4), (9) şi (10) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2019, se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament, între capitole bugetare şi între programe, peste limitele prevăzute, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală, inclusiv etapa a II-a”.

Legea finanţelor publice nr. 500/2002 stabileşte la art. 461 alin. (2) faptul că „prin legile bugetare anuale se pot stabili dispoziţii derogatorii de la prezenta lege referitoare la programarea bugetară, execuţia şi/sau controlul proiectelor finanţate din fonduri externe postaderare/alţi donatori, precum şi al celor finanţate din fonduri rambursabile”. Astfel, legea finanţelor publice limitează derogările de la prevederile sale, tocmai pentru respectarea principiilor, cadrului general şi procedurilor privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice.

Termenul de „programare bugetară” nu cunoaşte o definiţie expresă dată de lege, însă prin raportare la definiţia programului, de la art. 2 pct. 37 din Legea nr. 500/2002 şi la conţinutul Hotărârii de Guvern nr. 158/2008 pentru aprobarea Componentei de programare bugetară din cadrul Metodologiei privind sistemul de planificare strategică pe termen mediu al instituţiilor administraţiei publice de la nivel central, termenul se referă la elaborarea programelor bugetare.

Prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, se ajunge la concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 47 alin. (4), (9) şi (10) din această lege nu se referă la programarea bugetară, ci la execuţia bugetară, etapă ulterioară. Acest lucru se deduce şi din interpretarea sistematică a acestor norme, acestea făcând parte din Secţiunea a 4-a Capitolul III, intitulată „Execuţia bugetară”.

Aşadar, derogarea instituită prin art. 29 alin. (2) din legea supusă controlului de constituţionalitate este una contrară art. 461 alin (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. În aceste condiţii, articolul în discuţie încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Mai mult, considerentele dezvoltate mai sus sunt valabile mutatis mutandis şi în cazul art. 41 alin. (3) din legea dedusă controlului de constituţionalitate, care prevede faptul că „în anul 2019, prin excepţie de la prevederile art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investiţii care se finanţează, potrivit legii, din fonduri externe şi fonduri structurale se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, indiferent de valoarea acestora”.

Articolul 42 din Legea nr. 500/2002 de la care se derogă conţine dispoziţii referitoare la aprobarea proiectelor de investiţii publice, aspect care, de asemenea, nu se încadrează în noţiunea de programare bugetară, aspect contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Acceptarea unei concluzii contrare lipseşte de finalitate normele mai sus menţionate din Legea nr. 500/2002, încălcând art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2019 sunt neconstituţionale.

Preşedintele României, Klaus-Werner Iohannis”