„Având în vedere dezideratul de a se ajunge la soluţii legislative pe deplin adecvate cadrului constituţional intern şi standardelor europene referitoare la independenţa justiţiei, Preşedintele României consideră utilă organizarea cât mai rapidă a unor consultări directe între reprezentanţii autorităţilor publice şi ai societăţii civile din România cu experţii Comisiei de la Veneţia”, transmite preşedinţia.
Peşedintele Klaus Iohannis a solicitat, la începutul lunii mai, un punct de vedere Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei legi adoptate de Parlamentul României vizând statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, respectiv organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii.
Anterior, în 26 aprilie 2018, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneţia cu privire la aceleaşi legi.
Administraţia Prezidenţială a făcut public textul solicitării adresate de şeful statului Comisiei de la Veneţia:
„Un pachet de trei legi ce încearcă să reformeze sectorul justiţiei în România sunt adoptate acum de Parlament şi vor fi promulgate. Proiectele de lege de revizuire a legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii au fost evaluate de două ori de Curtea Constituţională. Totuşi, consider că în versiunea finală nu sunt conforme nici cu cadrul constituţional român, şi nici cu standardele europene de independenţă a justiţiei.
Înainte de a le promulga, şi luând în considerare relevanţa de care se bucură în general opiniile Comisiei de la Veneţia, şi în mod particular pentru Curtea Constituţională a României, am decis să trimit aceste legi Curţii Constituţionale a României şi Comisiei de la Veneţia.
În acelaşi timp, am solicitat Curţii Constituţionale să coopereze cu consiliul consultativ privind chestiuni constituţionale al Consiliului Europei şi să facă tot ce este posibil pentru ca decizia să se bazeze pe opinia Comisiei de la Veneţia.
Aşadar, potrivit articolului 3 al Revoluţiei (2002) 3, Statutul revizuit al Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, am onoarea de a solicita Curţii de la Veneţia să emită o opinie privind proiectele de legi de revizuire a legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”.