Iohannis: Teatrele şi cinematografele se vor putea deschide, probabil, începând cu 1 septembrie, în condiţii speciale
- Klaus Iohannis a susţinut miercuri, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o conferinţă de presă.
- Şeful statului a dat asigurări că teatrele şi cinematografele se vor deschide curând
- Totuşi, accesul la cultură vine cu un preţ şi anume respectarea condiţiilor de siguranţă
- Iohannis, despre campania electorală
„E pentru prima oara cand campania se va desfăşura în condiţii excepţionale. O premieră pe care nu şi-a dorit-o nimeni, dar la care trebuie să ne adaptăm. Obiectivul principal e de a organiza evenimentele din campania electorală şi scrutinul propriu-zis în condiţii de siguranţă sanitară”, a spus şeful statului.
Acesta a spus că trebuie să respectăm toţi un set de măsuri de protecţie, făcute să asigure protecţia populatiei. „Sunt ţări care au organiat alegeri în această pandemie fără să existe impact masiv în materie de infectări. Un scenariu cu risc zero nu există, dar dacă aceste măsuri sunt înţelese si aplicate, riscul poate fi redus la minim. Am solicitat guvernului o campanie de informare cu privire la aceste proceduri astfel încât toata lumea să ştie ce să facă, ce e permis şi ce nu, atât pe perioada campaniei cât şi în ziua votului”, a mai declarat Iohannis.
Iohannis a mai spus că face apel la responsabilitate. „Mă adresez în special candidaţilor la aceste alegeri locale şi echipelor lor. Respectaţi toate aceste reguli şi nu îi expuneţi pe oameni. Niciun obiectiv electoral nu e mai important ca sănătatea, şi orice încălcare a normelor va fi drastic sancţionată. Toate aceste măsuri sunt gândite pentru a facilita accesul la urne al fiecarui cetăţean al României cu drept de vot în condiţii de maximă siguranţă şi să îi ofere oportunitatea de a îi cunoaşte pe cei care candidează”, a mai declarat şeful statului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
- Redeschiderea restaurantelor: „Funcţionarea se va face în conditii speciale, cu reguli şi norme speciale”, spune Iohannis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO