- Home
- Politic
- PLOIEŞTI , (18.11.2019, 18:00)
- Departamentul Corespondenţi
Klaus Iohannis dă răspunsul la întrebarea pe care şi-o pune toată lumea. Ce se va întâmpla dacă Viorica Dăncilă va apărea la evenimentul de marţi
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, la Ploieşti, răspunzând unui întrebări din partea jurnaliştilor, că Viorica Dăncilă nu va fi primită la dezbaterea de marţi, dacă aceasta va merge la BCU.

Klaus Iohannis dă răspunsul la întrebarea pe care şi-o pune toată lumea. Ce se va întâmpla dacă Viorica Dăncilă va apărea la evenimentul de marţi
„Nu va fi primită, fiindcă nu este o dezbatere la care am invitat pe cineva, este o dscuţie cu jurnalişti, cu formatori de opinie, pe care eu am organizat-o, la care eu i-am invitat, şi vom avea o discuţie aşezată despre mandatul care a trecut şi despre mandatul care sper să fie”, a spus Klaus Iohannis.
Acesta şi-a motivat refuzul de a participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, despre care susţine că reprezintă „regimul toxic Dragnea-Dăncilă”.
„Nu doresc să particip la o dezbatere cu contracandidata mea, doamna Dăncilă, fiindcă doamna Dăncilă din păcate reprezintă acel regim toxic Dragnea-Dăncilă care a guvernat împotriva românilor, care şi acum, în campanie, împroaşcă numai venin, minciuni şi fake-news. S-a ajuns chiar în zona acuzaţiilor xenofobe, absolut intolerabile”, a mai spus Klaus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Răspunzând unui alt jurnalist, şeful statului a explicat ce înseamnă pentru el lupta împotriva PSD.
„Îmi doresc să plece din fruntea statului, din fruntea instituţiilor prin vor democratic. Nu sunt în război cu alegătorii PSD, alegătorii PSD au tot dreptul să voteze cu partidul pe care îl preferă, dar nici ei nu cred că sunt foarte mulţumiţi, că li s-a promis marea cu sarea în decembrie 2016 şi când a ajuns PSD la putere a ajuns să atace marile sisteme publice, să politizeze justiţia, nici măcar realizările cu care se laudă nu au adus omului de rând mare lucru, au crescut un pic salarile şi pensile şi în compensaţie a crescut inflaţia”, a mai spus Klaus Iohannis la Ploieşti.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat că va găzdui dezbaterea de marţi a lui Klaus Iohannis cu politologii şi formatorii de opinie, care va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe