- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (01.12.2020, 13:42)
- Petru Mazilu
Klaus Iohannis, despre cadrele medicale: Generaţiile viitoare îşi vor aminti de acest efort naţional
Preşedintele Klaus Iohannis le-a mulţumit cadrelor medicale pentru sacrificiul făcut în timpul epidemiei de Covid 19. Mesajul a fost transmis în timpul discursului ţinut de şeful statului la ceremonia de la Arcul de Triumf dedicată Zilei Naţionale.
Urmărește
150 afișări
Klaus Iohannis, despre cadrele medicale: Generaţiile viitoare îşi vor aminti de acest efort naţional
Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat cadrelor medicale şi tuturor celor implicaţi în lupta cu virusul SARS CoV-2 în timpul ceremoniei de Ziua Naţională a României. Şeful statului le-a transmis acestora mulţumiri în numele statului român.
„Eroii patrioţi despre care am vorbit au demni urmaşi în prezent. Despre ei vreau să vă vorbesc şi lor vreau să le dedicăm această zi. În acest an, în care românii au avut de suportat consecinţele pandemiei şi măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiţi, cu toţii, să renunţăm la o viaţă normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulţi români curajoşi s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul şi boala, pentru viaţa şi sănătatea semenilor noştri.Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victimele acestui virus ucigaş şi familiile lor. Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul şi gratitudinea faţă de cei care îmbracă uniforma medicală şi militară”, a spus preşedintele Klaus Iohannis în faţa Arcului de Triumf.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că generaţiile viitoare îşi vor aminti de omenia şi sacrificiul cadrelor medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
„Fiecare epocă are momentul său culminant! Fiecare generaţie are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii îşi vor aminti de acest efort naţional, aşa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieşit în stradă în decembrie 1989. Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări. Generaţiile viitoare îşi vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Şi ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuţia nobilă adusă cauzei umanitare, ci şi valorile şi idealurile noastre comune şi faptul că suntem dispuşi să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noştri acum mai bine de un secol”, a mai spus preşedintele Iohannis.
Ceremoniile de Ziua Naţională a României au fost organizate în cadru restrâns şi fără public. La Arcul de Triumf au fost doar oficialităţi, în frunte cu preşedintele României, Klaus Iohannis, membri ai Guvernului şi peste o sută de militari. Ceremoniile au ţinut în jur de 30 de minute.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe