PNL consideră că demisia lui Bădulescu de la conducerea PSD Sector 3 nu este suficientă, câtă vreme partidul îl vede în continuare „foarte bun pentru a fi reprezentantul partidului în CGMB”.
„Considerăm că demisia anunţată de Aurelian Bădulescu din fruntea organizaţiei PSD Sector 3 nu este nici pe departe suficientă şi arată, de fapt, dubla măsură cu care operează Firea şi PSD, precum şi dispreţul pe care Firea şi PSD îl manifestă faţă de bucureşteni. PSD Bucureşti nu-l mai consideră pe Aurelian Bădulescu potrivit pentru a conduce o organizaţie de sector a partidului, dar îl vede în continuare foarte bun pentru a fi reprezentant al partidului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, deci, reprezentant al bucureştenilor. Aurelian Bădulescu nu merită să-i reprezinte pe bucureşteni după această exprimare publică extremistă”, au transmis liberalii într-un comunicat de presă.
PNL îi transmite Gabrielei Firea, liderul PSD Bucureşti, să îi retragă imediat sprijinul politic consilierului general al Capitalei, Aurelian Bădulescu, „pentru derapajul său incalificabil la adresa preşedintelui Klaus Iohannis”.
De asemenea, în cazul în care Firea nu va acţiona, liberalii îl somează pe preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să ia atitudine.
Fostul viceprimar general al Capitalei, Aurelian Bădulescu, a postat pe Facebook o imagine trucată cu şeful statului purtând mustaţă de Hitler.
Aurelian Bădulescu a scris că „Iohannisismul este acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale, ce pune bazele cedării suveranităţii naţionale”.
Social-democratul a mai scris că preşedintele Iohannis pune la dispoziţia cuplului Merkel–Macron întreaga resursă umană şi naturală a României.
Aurelian Bădulescu a revenit şi a şters de pe contul său poza trucată, nu însă şi textul.
Luni, Bădulescu a anunţat că demisionează din fruntea PSD Secctor 3, precizând că, sub nicio formă, acţiunea sa nu a implicat partidul din care face parte.
„Îmi asum greşeala şi demisionez din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei PSD Sector 3. Rămân în continuare un social-democrat convins”, a spus Bădulescu.