- Home
- Politic
- SANTIAGO DE CHILE, (22.04.2023, 16:44)
- Gabriel Pecheanu
Klaus Iohannis, primit de omologul din Chile, Gabriel Boric
Klaus Iohannis a fost primit, sâmbătă, la Palatul La Moneda, Santiago de Chile, de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric. Este prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani. Iohannis se află până pe 26 aprilie, în vizită în America Latină.
Urmărește
1196 afișări
Presidency.ro
„Vizita oficială în Republica Chile, cea de-a doua etapă a turneului sud-american, prima vizită de acest nivel în ultimii 10 ani, beneficiază deja de un cadru dinamic al dialogului politico-diplomatic în ultimii ani. Construită pe premise bilaterale favorabile, vizita are ca obiectiv impulsionarea colaborării politice, a schimburilor economice, consolidarea cooperării sectoriale dintre cele două ţări şi încurajarea contactelor interumane”, anunţa Preşedinţia.
Pe agenda discuţiilor oficiale dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Gabriel Boric se află stadiul şi perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilităţi de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii, pe sectoarele de IT, energie, mediu şi agricultură. Situaţiile de urgenţă şi reacţia la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înţelegere între instituţiile responsabile din cele două ţări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Canada vrea să-şi consolideze legăturile cu UE în faţa ameninţărilor cu tarifele impuse de Trump
-
Presa şi ONG-urile din Georgia, în pericol. Partidul de guvernământ anunţă legi drastice
-
Trump continuă cu ameninţările: Va anunţa noi tarife „reciproce” săptămâna viitoare. În vizor se află şi UE
În plan educaţional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române. Această acţiune creează premisele pentru creşterea contactelor interumane şi a proiectelor culturale comune.
Programul oficial va mai include şi vizitarea, împreună cu omologul chilian, a Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile, proiect de un simbolism special pentru statul gazdă. Preşedintele României va dona muzeului un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, vor fi donate copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni evacuaţi de autorităţile române şi primiţi în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria Chile.
Preşedintele Klaus Iohannis se află, în perioada 18-26 aprilie, în vizită în America Latină.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Produsul de 21 de lei de la Pepco i-a înnebunit pe români. Se bat pentru ustensila care face praf aparaturile scumpe
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe