„Chiar dacă va fi o asemenea intenţie de a elimina pragul, vom ataca la Curtea Constituţională, nu vom lăsa să iasă o asemenea lege neconstituţională”, a precizat Mircea Toader, întrebat ce va face PDL dacă Parlamentul va elimina pragul la referendum.
Preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, a declarat, la finalul şedinţei de marţi, că amendamentele respinse de comisie privind eliminarea pragului de prezenţă şi două zile de scrutin pot fi susţinute în plen, miercuri, care este suveran în a stabili cum se va desfăşura referendumul.
Greblă a declarat că s-au propus câteva amendamente la textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, care modifică legea nr. 3 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în sensul ca referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, propunere care a fost respinsă de majoritatea membrilor Comisiei juridice.
Toni Greblă a mai declarat că un alt amendament s-a referit la eliminarea pragului de 50% plus unu din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, această propunere fiind de asemenea respinsă de Comisia juridică.
„În plenul Senatului, mâine (miercuri – n.r.), va fi înaintat raportul Comisiei juridice de admitere cu amendamente admise şi va fi o anexă separată cu amendamentele respinse, colegii mei având posibilitatea să le susţină în plen, inclusiv amendamentele respinse, plenul fiind suveran să hotărască. Nu aş putea să apreciez cum vor vota, în majoritate, colegii, în plen”, a spus Greblă.
Preşedintele Comisiei juridice a menţionat că decizia Curţii Constituţionale privind desfăşurarea referendumului trebuie respectată, iar după votul din Senat şi Camera Deputaţilor se va găsi „cea mai bună soluţie, pentru a respecta şi cerinţele CC şi a respecta şi recomandările Comisiei de la Veneţia”.
Greblă a ţinut să precizeze că, din punctul său de vedere, păstrarea pragului de prezenţă la referendum constituie „un exces” din partea celor care reglementează şi o frână în consultarea populaţiei.
„Dincolo de argumentul că voturile absenţilor se adună la cele de «NU», se descurajează folosirea referendumului ca mijloc de consultare a populaţiei”, a mai spus acesta.
Senatorul PNL Ioan Ghise a propus, marţi, în Comisia juridică, două amendamente la OUG privind organizarea referendumului, prin care referendumul să se desfăşoare pe parcursul a două zile, în weekend şi eliminarea pragului de prezenţă, ambele propuneri fiind respinse.