Kovesi: Noi am colaborat cu o instituţie a statului, unii şefi de instituţii cu infractorii

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că DNA a colaborat cu o instituţie a statului, pe când „persoane care au fost în funcţii publice sau care au condus instituţii publice, au colaborat cu infractorii”, făcând referire la decizia CCR în privinţa interceptărilor.

Urmărește
3632 afișări
Imaginea articolului Kovesi: Noi am colaborat cu o instituţie a statului, unii şefi de instituţii cu infractorii

Kovesi: Noi am colaborat cu o instituţie a statului, unii şefi de instituţii cu infractorii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

“Noi am colaborat cu o instituţie a statului. Persoane care au fost în funcţii publice sau care au condus instituţii publice au colaborat cu infractorii. Asta este diferenţa”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la postul public de televiziune, întrebată fiind despre colaborarea DNA cu SRI.

Procurorul şef al DNA susţine că în peste jumătate din dosarele finalizate anul trecut nu au existat interceptări. “Am avut 357 de rechizitorii. În mai mult de jumătate , 52%, nu s-au folosit măsuri de supraveghere tehnică”, a precizat Laura Codruţa Kovesi.

Despre publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, procurorul şef al DNA a explicat că “începând de astăzi am schimbat modalitatea de punere în aplicare a modalităţii în care putem pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică. Orice sprijin din partea resursei umane a SRI este exclus.”

Codruţa Kovesi susţine că “efectele deciziei CCR nu le vom vedea nici astăzi, nici mâine, nici poimâine. Decizia CCR se aplica pentru viitor, nu pentru trecut. În DNA toate dosarele au avut la baza diferite modalităţi de probaţiune, nu sunt bazate doar pe interceptări. Sunt situaţii în care ce se discută între inculpaţi aceştia au recunoscut în declaraţiile pe care le-au dat”.

Referitor la posibilitatea anulării interceptărilor din anumite dosare, Codruţa Kovesi a precizat că în opinia procurorilor DNA “odată ce au trecut de camera preliminară această decizie nu se poate aplica”, explicând că, în final, aceste aspecte vor fi decise de judecători.

Cât priveşte efectuarea interceptărilor, Codruţa Kovesi a explicat că punerea în aplicare a unui mandate de interceptare este avizată întotdeauna de un judecător, în urma unui control riguros, precizând că “procurorii nu pot intercepta fără aviz de la judecători. Judecătorii nu dau un aviz formal, vă asigur. Sunt situaţii în care judecătorii resping astfel de cereri. După ce se pun în aplicare aceste măsuri, există un control riguros”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici