- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Kovesi: Raportul CE consemnează eficienţa măsurilor manageriale din Ministerul Public
Procurorul general Codruţa Kovesi consideră că CE "consemnează tranşant faptul că măsurile manageriale pentru eficientizarea activităţii procurorilor dau rezultate" şi se declară de acord cu concluziile privind investigaţiile DNA şi blocajul Parlamentului în soluţionarea dosarelor de mare corupţie.
Kovesi: Raportul CE consemnează eficienţa măsurilor manageriale din Ministerul Public (Imagine: Mediafax Foto)
Ea precizează că, dincolo de faptul că activitatea justiţiei este monitorizată, ceea ce s-a făcut a fost determinat în primul rând de nevoia reală de reformare a Ministerului Public.
"Reforma are, pe de o parte, o componentă structurală, iar pe de altă parte o componentă, dacă vreţi, de mentalitate, care vine în primul rând din conştientizarea statutului de procuror independent. Independenţa trebuie înţeleasă ca o garanţie a desfăşurării unor investigaţii fără nici un fel de amestec din interior sau din exterior în soluţionarea dosarelor şi nu o independenţă faţă de lege, care ar putea risca să ne atragă acuzaţii de investigaţii partizane", a declarat Kovesi pentru MEDIAFAX, remarcând că meritul în eficientizarea activităţii procurorilor revine unei echipe de procurori cu care a reuşit să identifice cu acurateţe problemele sistemului şi să propună soluţii care să conducă la creşterea credibilităţii sistemului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Procurorul general precizează că reorganizarea Ministerului Public şi măsurile pentru remedierea problemelor resurselor umane, promovarea a numeroase recursuri în interesul legii, soluţiile efective propuse şi adoptate pentru asigurarea unui grad cât mai mare de eficienţă în investigarea cauzelor de mică corupţie ce afectează în mod direct cetăţeanul de rând sunt progrese pe care Comisia le evidenţiază.
Ea se declară de acord cu următoarele menţiuni din Raport: consemnarea investigării imparţiale de către DNA a unui număr semnificativ de anchete în cazuri de corupţie; îngrijorarea manifestată cu privire la introducerea unor dispoziţii în Codul de procedura penală ce ar impiedica în mod semnificativ capacitatea procurorilor de a strânge probe concludente în cauzele penale, având în vedere că "într-o societate ameninţată de flagelul corupţiei şi al criminalităţii organizate, este absurdă încercarea de a toci armele justiţiei", care "trebuie ascuţite"; blocarea soluţionării dosarelor de mare corupţie şi crimă organizată instrumentate de DNA şi DIICOT, prin proceduri parlamentare.
În opinia Codruţei Kovesi, soluţiile pentru aceste situaţii sunt rezolvarea crizei de personal la nivelul parchetelor, crearea pentru procurorii cu funcţii de conducere a unor instrumente eficiente de evaluare şi sancţionare a celor care nu-şi fac treaba, asigurarea cadrului necesar specializării procurorilor astfel încât să folosească cele mai adecvate mijloace de investigaţie pentru a finaliza rapid si de calitate dosarele penale, asigurarea prezenţei consultative a procurorilor la elaborarea actelor normative necesare unei funcţionări normale şi eficiente a justiţiei, asigurarea transparenţei şi a încrederii în sistemul de recrutare şi promovare profesională.
"Nu putem cere cetăţenilor să aibă încredere în noi, atâta timp cât există dubii serioase cu privire la condiţiile în care unii procurori au intrat şi promovat în sistem", argumentează Kovesi.
De asemenea, ea mai consideră necesare consolidarea reţelei de procurori anticorupţie creată la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale şi curţi de apel, în acest sens, în această toamnă, fiecare procuror urmând să beneficieze de pregătire specializată şi de un Ghid de bune practici.
Kovesi menţionează ca soluţie şi elaborarea şi adoptarea unei strategii care să garanteze utilizarea optimă şi eficientă a sprijinului financiar şi tehnic oferit de Comisie şi de statele membre ale Uniunii Europene pentru a consolida reforma sistemului judiciar.
"Pentru a reuşi toate acestea, avem nevoie de sprijinul ministrului Justiţiei, de o activitate eficientă a CSM, de o jurisprudenţă a instanţelor bazată pe litera şi mai ales pe spiritul legilor, de natură a garanta funcţia preventivă a pedepsei, precum şi de o acţiune neechivocă a Parlamentului", conchide procurorul general Codruţa Kovesi.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, rapoartele de monitorizare privind România şi Bulgaria.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO