„Este dificil de supraestimat rolul Rusiei şi rolul lui Putin personal” în medierea între cele două ţări, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
„Preşedintele depune toate eforturile pentru a contribui la detensionarea tensiunilor de la graniţă. Aceste eforturi continuă”, a adăugat el.
Atât Armenia, cât şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc pentru ciocnirile de peste noapte de-a lungul graniţei.
O încetare a focului mediată de Moscova s-a prăbuşit după mai puţin de o oră, marţi dimineaţă, deşi intensitatea luptelor s-a redus, a declarat premierul Armeniei, Nikol Pashinyan, într-un discurs în faţa parlamentului.
Noua izbucnire a ostilităţilor vechi de zeci de ani între ţările din Caucazul de Sud a alimentat temerile că un al doilea război în toată regula ar putea izbucni în lumea post-sovietică, pe lângă invazia Rusiei în Ucraina.