Kulyk: Motivele amânării vizitei preşedintelui Băsescu la Kiev persistă din vina României

Rep.: De ce nu au fost invitaţi şi diplomaţi români de la Kiev?

M.K.: Niciun diplomat nu a fost invitat. Aceasta este procedura uzuală a audierilor de acest fel. Şi nici presa n-a avut acces (...) S-a decis (în timpul reuniunii pe tema relaţiilor cu România, desfăşurată la 1 iulie, n.red.) asupra anumitor chestiuni, inclusiv asupra unora menite să consolideze relaţiile parlamentare, au fost şi o serie de recomandări către Guvern (Guvernul de la Kiev, n.red.) despre modalităţile de facilitare a dezvoltării relaţiilor cu România, s-au discutat inclusiv modalităţi de implementare a unor acorduri bilaterale, chestiuni sociale, politice. Despre acest lucru s-a discutat...

Rep.: Tot apropo de relaţiile bilaterale, urma să aibă loc o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Ucraina la începutul acestui an. Vizita a fost amânată în ultimul moment, zvonindu-se la acea dată că principalul motiv a fost legat de Tratatul privind micul trafic la frontieră. Care este, din perspectiva protocolului ucrainean, stadiul pregătirii vizitei preşedintelui român în Ucraina?

M.K.: O să vă las pe dumneavoastră să decideţi... Dacă vă aduceţi aminte, atunci au fost două motive principale pentru care vizita a fost amânată: unul a fost faptul că proiectul de Tratat privind micul trafic la frontieră nu a fost finalizat. Celălalt a fost legat de faptul că nu fuseseră finalizate pregătirile pentru cea de-a doua reuniune a Comisiei mixte prezidenţiale.

Dacă ne referim la Tratat, aş spune că, începând din februarie, ambele părţi încearcă să găsească noi abordări, idei şi propuneri pentru a găsi soluţii la problemele rămase.

Deocamdată nu am reuşit să găsim un compromis. Poziţiile celor două ţări rămân neschimbate, dar există o intenţie sinceră de a găsi rezolvări.Probabil că în această toamnă vom veni cu idei noi.

Suntem destul de aproape de finalizarea Tratatului, dar rămân nişte probleme care pentru Ucraina sunt extrem de importante, şi de aceea încercăm să insistăm.

Rep.: Poate că este momentul potrivit să reamintiţi şi care sunt aceste probleme

M.K.: Ele sunt cunoscute. Au fost deja prezentate. Este vorba despre două aspecte principale.

Primul este legat de numărul de zile de şedere care le este permis celor care beneficiază de acest acord. Încercăm să urmăm o prevedere existentă deja în tratatele similare pe care le avem cu Ungaria, Slovacia şi Polonia. Şi exact aceeaşi prevedere a fost inclusă şi în acordul nostru cu UE privind facilitarea vizelor, şi ea arată că orice persoană vizată are dreptul de a intra pe teritoriul unui stat maximum 90 de zile într-o perioadă de şase luni.

De exemplu, am citit azi în ziare o ştire că noul regim de facilitare a vizelor pentru români în Japonia are o prevedere similară.

Dar partea română insistă ca termenul de şase luni, de 180 de zile, să nu fie inclus în acordul nostru bilateral. Iar pentru noi, acest lucru ar fi contrar practicii pe care am adoptat-o deja în celelalte acorduri pe care le-am încheiat şi ar fi de asemenea o discriminare pentru cetăţenii care beneficiază de acest regim în alte ţări.

Rep.: Deci partea română doreşte un termen de şedere de 90 de zile în ce interval de timp? Un an sau cât?

M.K.: Nu. Vrea 90 de zile şi atât fără altă limită (...) Noi interpretăm că acest lucru înseamnă că o persoană vine, stă 90 de zile, pleacă pentru o zi şi apoi revine alte 90 de zile şi din nou la fel ceea ce înseamnă practic că stă definitiv în altă ţară. Iar aceasta este o idee absolut diferită de ideea de a trece temporar frontiera. (...) Aceasta este abordarea noastră şi în celelalte trei tratate care sunt în prezent în vigoare, şi cu UE (...) Am văzut că România are la rândul ei aceeaşi abordare în relaţia cu alte state, dar nu cu Ucraina.

Rep.: Acesta este unul dintre punctele divergente în privinţa Tratatului privind micul trafic. Care este celălalt?

M.K.: Celălalt are legătură cu reprezentanţele diplomatice care au dreptul de a elibera permisele (de trecere, care vor fi prevăzute în acord, n.red.). Mă refer în special la unele consulate în legătură cu a căror deschidere în Ucraina noi nu ne-am dat acordul. Deci ele nu există. Şi atunci, cum pot fi ele trecute pe o listă de consulate şi cum să fie autorizate să elibereze nişte permise atâta timp cât nu există?

Rep.: Unde vrea România să deschidă aceste noi consulate în Ucraina pentru care nu există încă acordul Kievului?

M.K.: Mai bine întrebaţi-i pe români. Nu am avut discuţii recente, dar unul dintre locuri este Ujgorod, mai era Solotvino. Dar se poate să mă înşel. Pentru întrebarea aceasta, adresaţi-vă românilor.

Rep.: De ce nu acceptă Ucraina deschiderea acestor noi consulate dorite de partea română?

M.K.: Sunt probleme diferite, care nu trebuie amestecate. Avem pe de-o parte Tratatul privind micul trafic la frontieră şi pe de altă parte reţeaua de consulate ucrainene în România sau româneşti în Ucraina.

Am putea avea, de exemplu, cereri pentru deschiderea de noi consulate ucrainene aici în România, dar acestea nu au legătură cu micul trafic la frontieră.

Pentru noi, problemele de implementare a acordului şi problemele legate de regimul micului trafic la frontieră sunt două probleme separate, chiar dacă între ele există o conexiune. Şi noi credem că, dacă începem să legăm sau să combinăm între ele aceste aspecte, situaţia ar deveni foarte complicată şi ar fi noi amânări.

Pentru noi, aşa cum am mai spus şi în trecut, problema punctelor de trecere a frontierei este de asemenea foarte importantă. Pentru că în cazul unei persoane care stă la 20 de kilometri de graniţă, dar trebuie să parcurgă 150 de kilometri până la un punct de trecere a frontierei, ce rost mai are pentru această persoană acest nou tratat?