- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lavinia Şandru va ataca la Curtea de Apel decizia Tribunalului Bucureşti
Lavinia Şandru a declarat, vineri, după ce Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată contestaţia sa cu privire la decizia BEM de a-i respinge candidatura în alegerile parlamentare, că va ataca această decizie la Curtea de Apel.
Lavinia Şandru contestă la Tribunal respingerea candidaturii sale (Imagine: Mediafax Foto)
"Eu îmi continui bătălia până la capăt, dacă vor să mă scoată din cursă nu au decât să mă omoare, pentru că, de abandonat, nu abandonez şi nici nu mă predau. Asta este, dacă te pui cu partidele mari, o păţeşti, pentru că, în momentul de faţă, în România este dictatura partidelor mari asupra independenţilor", a spus Şandru.
Tribunalul Municipiului Bucureşti a respins, vineri, ca neîntemeiată, contestaţia depusă de Lavinia Şandru cu privire la decizia BEM de respingere a candidaturii sale în colegiul 22 - Cotroceni, pentru un mandat de deputat. Decizia poate fi atacată în termen de 24 de ore la Curtea de Apel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Lavinia Şandru a contestat vineri, la Tribunalul Bucureşti, decizia BEM de respingere a candidaturii sale ca independentă într-un colegiu uninominal din sectorul 3, declarându-şi nelămurirea privind necesitatea depunerii a patru liste originale cu semnături, conform deciziei Guvernului.
"Nu puteam să-mi bat joc de oameni, să-i pun să scrie de patru ori toate datele şi să semneze de patru ori. Am considerat că într-un stat de drept pot să mă folosesc de mijloacele pe care ni le pune la dispoziţie ordinea de drept. În loc să-i stresez pe cetăţeni pe stradă, am apelat la un notariat în loc să abuzez de timpul acestora", a declarat Lavinia Şandru, după ce a depus contestaţia.
Ea şi-a arătat nelămurirea cu privire la necesitatea depunerii a patru liste originale cu semnături de susţinere, conform ordonanţei, în condiţiile în care două dosare se păstrează la BEM, unul ajunge la tribunal şi unul este returnat candidatului.
Conform avocatului Laviniei Şandru, Alexandru Florescu, în decizia BEM nu se regăseşte motivarea cu privire la încălcarea articolului 30 din lege, ci doar motivarea cu privire la presupusa încălcare a dispoziţiilor articolului 30.1 litera C din lege, ca urmare a folosirii metodei de interpretare gramaticală a normei juridice.
Mai mult, avocatul Florescu a mai arătat că în decizia BEM nu se precizează normele în baza cărora a fost analizată şi respinsă cererea Laviniei Şandru.
Biroul Electoral Muncipal Bucureşti a respins candidatura Laviniei Şandru, ca independent, pentru un mandat de deputat în Sectorul 5, motivaţia fiind că aceasta a depus doar o listă originală şi trei copii legalizate cu semnături, în loc de patru exemplare originale.
Deputatul Lavinia Şandru a anunţat, marţi, că îşi va depune candidatura ca independent pentru Colegiul de deputat 22 – Cotroceni, după ce a demisionat din PIN, unde era prim-vicepreşedinte şi a afirmat că intenţionează să ducă în viitorul Parlament spiritul partidului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO