Lăzăroiu: Funeriu a plecat din PDL. Acum se poate întoarce Croitoru, trecut la PSD

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu scrie pe Facebook că, odată cu plecarea din PDL a lui Daniel Funeriu, în partid se poate întoarce Cătălin Croitoru, propus de PDL pentru Educaţie în 2008, şi care între timp "a fugit la PSD".

Urmărește
416 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Funeriu a plecat din PDL. Acum se poate întoarce Croitoru, trecut la PSD

Lăzăroiu: Funeriu a plecat din PDL. Acum se poate întoarce Croitoru, trecut la PSD (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax foto)

"Funeriu a demisionat din PDL. Acum Croitoru, fugit între timp la PSD, se poate întoarce în partid. Oricum el fusese propus ministru al educaţiei în 2008 de PDL", scrie Lăzăroiu.

La rândul său, Adrian Papahagi scrie pe Facebook că Daniel Funeriu a fost "cel mai reformator şi curajos ministru al Educaţiei din 1990 încoace".

"Inevitabil, mulţi l-au detestat în propriul partid şi l-ar fi preferat în locul lui pe traseistul Cătălin Croitoru, care ar fi menajat interesele... tuturor mafiilor din învăţământ: sindicate, plagiatori, impostori, fabrici de diplome, bacalaureat pe copiate, afacerişti, rectori pe viaţă, cumularzi, gerontocraţi. Funeriu a lucrat pentru binele României, în timp ce multora din partid le păsa doar de voturi. Funeriu a făcut politică de valori, nu de cârdăşie. Iată de ce e imposibilă alegerea între reformistul Funeriu şi un Alin Popoviciu", scrie Papahagi.

Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, Vasile Blaga, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei.

Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu a declarat, marţi, că va propune în şedinţa de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Teodor Paleologu şi Daniel Funeriu pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici