Le Figaro: Câştigătorul alegerilor din România va moşteni un cadou otrăvit
Deşi în cursă sunt înscrişi 12 candidaţi, ziarul francez apreciază că lupta se va da între preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, şi liderul Partidului Social-Democrat, Mircea Geoană, după o campanie caracterizată „printr-o rafală de lovituri sub centură, promisiuni populiste şi o absenţă totală a proiectelor politice”.
Le Figaro afirmă că, de trei ani, preşedintele în funcţie se află în război deschis cu Parlamentul, reamintind că acesta a încercat, în 2007, să-l destituie din funcţie pe şeful statului.
„Impulsiv, cu gura mare şi provocator, Traian Băsescu este un om care deranjează. El a pozat în campion al luptei anticorupţie şi, dacă nu a reuşit să desfiinţeze puternicele reţele de influenţă care trag sforile vieţii politice româneşti, a reuşit cel puţin să zdruncine sentimentul de impunitate înrădăcinat în clasa politică”, afirmă ziarul francez.
Figaro trece în revistă şi situaţia economică şi socială din ţară, reamintind că România a intrat în recesiune, fiind una dintre ţările est-europene cel mai grav afectate de criza economică mondială, cu o rată a şomajului care s-a dublat şi cu numeroase greve şi manifestaţii.