Prima pagină » Politic » Cezar Preda: Geoană şi Antonescu sunt ipocriţi şi superficiali

Cezar Preda: Geoană şi Antonescu sunt ipocriţi şi superficiali

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda i-a catalogat, duminică, pe Mircea Geoană şi Crin Antonescu drept "ipocriţi şi superficiali", referindu-se la poziţia celor doi faţă de "reformarea sistemului de pensii pe care doreşte să o pună în practică Guvernul Boc".
Cezar Preda: Geoană şi Antonescu sunt ipocriţi şi superficiali
11 oct. 2009, 13:37, Politic

Liderul democrat liberal a adăugat că sunt şi persoane care nu doresc transformarea sistemului de pensii într-unul echitabil şi drept iar aceştia „se bat la televizor că au alte viziuni, că nu sunt de acord cu egalizarea vârstei, dar de fapt nu sunt în stare să facă reforma si nu doresc pentru că cei care-i conduc şi îi manipulează au de fapt aceste pensii nesimtite„.

Preda a continuat pe aceeaşi idee, subliniind că „cei care au pensii speciale sunt de fapt cei care îi ţin alături pe Crin Antonescu şi pe Mircea Geoană, şi de aici contradicţiile”.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a reluat, sâmbătă, la Zalău, afirmaţia că social-democraţii nu sunt de acord cu egalizarea vârstei de pensionare, pentru că femeile din România se confruntă cu condiţii mult mai grele decât cele în care trăiesc femeile din UE.

Guvernul a decis să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru legea pensiilor, a anunţat premierul Emil Boc.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern.