- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.07.2016, 12:34)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea care obligă hipermarketurile să comercializeze 51% produse româneşti, promulgată / Iniţiatorul legii: O victorie a producătorilor
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Urmărește
17946 afișări
Legea care obligă hipermarketurile să comercializeze 51% produse româneşti, promulgată (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)
Actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, în unanimitate în luna iunie.
Legea a fost contestată de patronate şi a fost amânată de mai multe ori.
Preşedintele Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, Nini Săpunaru, declara, la 17 mai, că proiectul de lege potrivit căreia comercianţii trebuie să aibă la raft 51% produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare va fi transmisă plenului fără niciun fel de modificare.
Poziţia sa a venit în contextul în care confederaţia patronală CONCORDIA a transmis Parlamentului că a luat la cunoştinţă ''cu îngrijorare modificările în curs de adoptare la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare'', susţinând că prevederile legii ''încalcă atât legislaţia comunitară, cât şi principiile pieţei unice'', dar şi legislaţia românească şi că ''principalul scop al adoptării lor este efectarea activităţii comerciale a celor care operează în domeniul comerţului modern în România''.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
CONCORDIA a susţinut că obligativitatea ca 51% din produsele alimentare din supermarket să fie româneşti nu este de natură să rezolve problemele şi nici să asigure un sprijin real producătorilor români.
La rândul său, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a avertizat că modificările aduse Legii 321/2009 ''au potenţialul să afecteze masiv funcţionarea normală a comerţului alimentar''.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de agricultură a mai declarat că, în forma actuală, legea nu contravine principiilor pieţei unice, subliniind că prevede obligativitatea ca în hipermarketuri să existe 51% din produse provenite din ''lanţul scurt'' de aprovizionare, fără să facă strict trimitere la produsele româneşti.
Astfel, comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Fac excepţie comercianţii care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active total de până la două milioane de euro, echivalent în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, prevede legea promulgată de şeful statului.
Legea cuprinde şi modificări privind etichetarea cărnii, printre care aceea că obligă comerciantul să afişeze vizibil sintagma «carne românească», pentru carnea comercializată direct către consumatorul final, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile din regulamentele europene, iar produsele din carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu pe etichetă procentul de carne provenit din România.
Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 150.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 21/1996, republicată.
Prin excepţie, necesarul de produse alimentare poate fi completat cu produse din afara lanţului scurt de aprovizionare, în urma consultării entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Prevederile legii citate nu se aplică în ceea ce priveşte comercializarea fructelor exotice importate din alte ţări.
În plus, comerciantul persoană juridică autorizată care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produsele alimentare are obligaţia de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti, cu respectarea legislaţiei sanitare-veterinare în vigoare. Frecvenţa acestor evenimente, precum şi orarul de funcţionare se va stabili prin hotărâre a consiliului local.
Actul normativ mai prevede că ''relaţiile comerciale dintre furnizori şi comercianţi sunt stabilite prin încheierea unui contract comercial negociat în prealabil de către părţi, care respectă legislaţia în vigoare şi dispoziţiile prevăzute de prezenta lege. Este interzis oricărui comerciant să solicite facturarea/refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii. Este interzis oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altor comercianţi aceleaşi produse la un preţ de achiziţie mai mic sau egal cu cel cu care a achiziţionat produsele respective''.
Iniţiatorul legii supermarket-urilor, Ovidiu Donţu, a declarat, luni, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea, că aceasta este o victorie a producătorilor care s-au bătut pentru eliminarea barierelor privind accesul pe piaţă a produsului românesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ovidiu Donţu a declarat, pentru MEDIAFAX, că supermarket-urile vor trebui să negocieze cu producătorii locali pentru ca 51 la sută din produsele alimentare să se afle pe rafturi.
„Este o victorie a producătorilor din Bucovina, în special, şi a celor din România în general, care s-au bătut pentru eliminarea barierelor privind accesul pe piaţă a produsului românesc. Ca lucrător în Camera de Comerţ din Suceava timp de 12 ani cunoşteam o parte dintre aceste bariere şi am propus eliminarea lor prin această lege. Practic, supermarket-urile vor fi obligate să negocieze cu producătorii locali pentru ca 51 la sută din produsele româneşti să se regăsească pe raft în marile magazine”, a spus Donţu.
El a mai declarat că există şi legislaţia depozitelor agro-alimentare care îi ajută pe aceştia să aibă cantităţile necesare pentru aprovizionarea ritmică a marilor magazine şi consideră că legea cooperaţiilor va ajuta şi ea la punerea în aplicare a acestei legi.
„Aceste prevederi ale legii vor intra în vigoare în termen de şase luni, deci aproape de sfîrşitul anului şi se prevăd amenzi uriaşe pentru cei care nu se conformează”, a spus Donţu.
Legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată, la începutul lunii iunie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu majoritate covârşitoare de 293 "pentru" şi niciun vot împotrivă şi a fost promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe