Legile lustraţiei şi a cianurilor, în atenţia lui Olteanu
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că le-a cerut liderilor comisiiilor pentru industrii şi juridică să elaboreze, într-o săptămână, rapoartele pentru legile lustraţiei şi a cianurilor, menţionând că, în caz contrar, legile vor intra în plen.
Legile lustraţiei şi a cianurilor, în atenţia lui Olteanu (Imagine: Mediafax Foto)
"Le-am cerut liderilor Comisiei pentrui industrii şi Comisiei Juridice să elaboreze rapoartele la Legea privind interzicerea folosirii cianurilor în minerit şi, respectiv Legea lustraţiei, în termen de o săptămână. Dacă nu vor prezenta rapoartele în termenul invocat voi pune legile pe ordinea de zi a plenului Camerei, fără raport", a afirmat Bogdan Olteanu.
La rândul său, secretarul Camerei Deputaţilor Valeriu Tabără (PDL) a susţinut că membrii Biroului Permanent prezenţi la şedinţa de miercuri au discutat despre o "scrisoare a senatorului UDMR Peter Eckstein şi a senatorulului PRM Gheorghe Funar, în care cei doi cer ca legea privind interzicererea cianurilor în minerit să-şi găsească locul pe ordinea de zi".
Întrebat dacă s-a decis introducerea acestui proiect de lege pe ordinea de zi, Valeriu Tabără a menţionat că "probabil legea va intra pe ordinea de zi", dar că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO