După discursul rostit la învestitura lui Leonard Orban în funcţia de ministru al Afacerilor Europene, Băsescu s-a îndepărtat de microfon şi, râzând, le-a spus ziariştilor că România dispunea, în 2008, „de câteva baterii de praştii cu rază lungă de acţiune şi era gata să declare război”.
O telegramă Wikileaks dezvăluie că într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, la Bucureşti, pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat „cât se poate de serios” temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia în Transnistria.
Într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul lunii august 2008, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1septembrie, relatează Gândul.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, legat de telegrama Wikileaks publicată, marţi, că „în niciun caz preşedintele României nu a vorbit despre implicarea directă a ţării într-un conflict militar cu Federaţia Rusă”.