Leonard Orban: Realizarea unei strategii europene privind romii nu este posibilă în acest moment

Consilierul prezidenţial pentru afaceri europene, Leonard Orban, a declarat, vineri, la RFI România, că, în acest moment, nu este posibilă realizarea unei strategii europene în privinţa romilor, pentru că nu există competenţe la nivel comunitar.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Leonard Orban: Realizarea unei strategii europene privind romii nu este posibilă în acest moment

Leonard Orban: Realizarea unei strategii europene privind romii nu este posibilă în acest moment (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Au fost solicitări adresate Comisiei Europene, de elaborare a unei strategii europene în domeniu, iar Comisia Europeană nu s-a angajat la aşa ceva. Argumentele pentru care Comisia Europeană nu s-a angajat la un asemenea demers sunt că, în momentul de faţă, nu există competenţe la nivel comunitar care să permită elaborarea unei asemenea strategii, o strategie care presupune existenţa unor instrumente, unor competenţe la nivel comunitar", a declarat consilierul prezidenţial la RFI România.

El a adăugat că, în opinia sa, o strategie europeană, în momentul de faţă, nu este posibilă, pentru că nu există competenţe la nivel comunitar.

"Să vă dau un exemplu: acel fond social european, care presupune sume importante de bani, aflate la disponibilitatea statelor membre. Modul în care aceşti bani sunt alocaţi, de exemplu, dacă sunt alocaţi pentru programe de integrare socială a romilor, asta este o decizie naţională, nu este o decizie a Comisiei Europene. Este clar că, dacă nici măcar asupra fondurilor comunitare nu poţi decide cum să aloci aceşti bani, e foarte complicat să existe o strategie la nivel european", a explicat Leonard Orban.

Fostul comisar european a apreciat că Bruxelles-ul ar putea să aducă o coordonare a strategiilor naţionale.

"Ce poate să facă palierul european este să aducă o coordonare a eforturilor şi să sprijine, să creeze o anumită sinergie a eforturilor făcute la nivel naţional şi local", a spus el.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Iaşi, că este nevoie de o astfel de strategie la nivel european. România a propus acest lucru în 2008, preciza Traian Băsescu, dar Comisia Europeană nu a realizat strategia, după ce unele ţări au apreciat că nu e necesar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici