Prima pagină » Politic » Iliescu despre moţiunea de cenzură: Sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă

Iliescu despre moţiunea de cenzură: Sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, înaintea Consiliului Naţional, că PSD nu trebuie să se pripească în privinţa deciziei de a depune o moţiune de cenzură, el amintind de o vorbă din tinereţea sa, potrivit căreia unii, care se reped ca leii, cad apoi ca o plăcintă.
Iliescu despre moţiunea de cenzură: Sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă
22 feb. 2008, 11:51, Politic

"Am îndoieli că alegerile anticipate sunt o soluţie. Să nu ne pripim. Era o vorbă: sunt unii care se reped ca leii şi cad ca o plăcintă după aia. Să nu repetăm asemenea figuri, să analizăm alternativele în cadrul Consiliului", a spus Iliescu.

El a arătat că există argumente pro şi contra în legătură cu iniţierea moţiunii de cenzură de către PSD.

"Sunt argumente pro: economie bugetară la însumarea alegerilor. Sunt şi argumente contra: iniţiativa dizolvării Parlamentului aparţine preşedintelui. Apoi e procedura complicată, după două luni, dacă Guvernul nu primeşte vot de încredere. Apoi Parlamentul să voteze autodizolvarea. Trebuie să cumpănim lucrurile, nu trebuie să ne repezim cu o concluzie", a spus Iliescu.