Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost ales în funcţia de preşedinte executiv al AMR, iar cele două funcţii de prim-vicepreşedinte au revenit primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, şi primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Lia Olguţa Vasilescu devine astfel prima femeie care ocupă funcţia de preşedinte al AMR. Experienţa sa în administraţia locală şi centrală, precum şi realizările obţinute în Craiova în ultimii 12 ani, au contribuit la această alegere, se spune în comunicatul oficial al AMR.
De-a lungul carierei, Vasilescu a deţinut patru mandate de parlamentar, unul de ministru şi se află la al patrulea mandat de primar al municipiului Craiova. De asemenea, este cunoscută ca fiind primul primar femeie al unei reşedinţe de judeţ din România.
„Mă onorează această poziţie obţinută în urma votului de astăzi şi mulţumesc celor care au avut încredere în mine. În noua misiune, voi încerca să corectez legislaţia care are incidenţă în administraţia locală şi voi fi alături de membrii AMR pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru comunităţile şi administraţiile locale. Asociaţia Municipiilor din România va fi un partener corect şi loial în relaţia cu Guvernul României, parlamentul şi celelalte instituţii ale statului şi în relaţiile internaţionale”, a declarat Vasilescu, după ce a fost aleasă.
Până în prezent, Lia Olguţa Vasilescu a ocupat funcţia de vicepreşedinte al AMR. Noul Comitet Director va coordona activitatea AMR şi va reprezenta interesele administraţiei publice locale la nivel naţional şi internaţional.