Video Lia Olguţa Vasilescu nu va fi pusă sub control judiciar; decizia este definitivă - VIDEO

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, marţi, contestaţia DNA la decizia de săptămâna trecută a Tribunalului Bucureşti de neluare a măsurii controlului judiciar în ceea ce o priveşte pe Lia Olguţa Vasilescu, decizia fiind definitivă.

Urmărește
1575 afișări

La finalul şedinţei de judecată, primarul municipiului Craiova a susţinut că procurorii DNA nu au venit cu probe noi şi că au cerut, din nou, să nu mai fie lăsată să participe la emisiuni la posturi de radio şi TV.

"Din ce a cerut în sală procurorul DNA, controlul judiciar s-a referit la faptul că eu nu mai am voie să merg în studiourile de radio şi televiziune. Să nu uităm totuşi faptul că sunt o persoană publică. Nu că nu aş mai avea voie să vorbesc despre proces, ci pur şi simplu nu mai am voie la radio şi la televizor, ceea ce mi se pare un pic cam prea mult. De asemenea, să nu iau legătura cu denunţătorii şi cu martorii din dosar. Eu nu am luat legătura cu niciunul dintre denunţători. Martori sunt funcţionari ai Primăriei Craiova, cu care lucrez zi de zi, pe care nu i-am întrebat niciodată « Te duci la DNA?», «Ce o să declari?». Din punctul meu de vedere, mi se pare că s-a mers mult prea departe. Cred că şi denunţătorul a mers multe prea departe pentru că deja nu mai sunt jigniri aduse ca primar al Craiovei ci ca femeie, ca mamă. Sunt aluzii cu conotaţie sexuală, sunt tot felul de jigniri", a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Avocatul edilului susţine că au adunat mai multe probe astfel încât să-l dea în judecată, pe latură civilă, pe denunţătorul Petru Becheru.

"Nu este permis, nu este acceptabil să continue linşajul mediatic, personal, dar şi împotriva primarului Lia Olguţa Vasilescu, într-o manieră lipsită de orice fel de raţionament. Eu cred că este momentul la care apărarea ar trebui să facă un pas înainte şi să acţioneze inclusiv în faţa instanţelor civile pentru că acest lucru este absolut de neconceput. Din aprilie 2016, am adunat foarte multe elemente probatorii care să ne permită declanşarea unor procese în faţa instanţelor de judecată. Ne-am gândit să dublăm toate demersurile pe care le-am făcut până acum cu alte demersuri, în aceeaşi linie, în faţa autorităţii judecătoreşti civile", a spus avocatul Alexandru Chiciu.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani. Procurorii au solicitat instanţei ca edilul să nu se apropie de anumite persoane desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect. Alături de edilul din Craiova au fost trimişi în în judecată Radu Cosmin Preda, la data faptelor administratorul public al Craiovei, fiind acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non profit, sub acuzaţia de complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Primarul Craiovei ar fi sugerat că va face publice date despre oamenii de afaceri care ar fi denunţat-o, susţine DNA, explicând că "începând cu 30.07.2016, inculpata s-a plasat în spaţiul public virtual şi, în acest cadru, diferit de cel legal processal, într-un mod agresiv ca limbaj, şi-a făcut apărări, a invocat excepţii şi cereri".

Lia Olguţa Vasilescu a postat pe pagina sa de Facebook transcriptul unei înregistrări de la dosarul în care este judecată, în care apare denunţătorul Petru Becheru.

Petre Becheru a mers la DNA, susţinând că i s-ar fi oferit mită pentru a îşi retrage denunţul.

DNA precizează că în anul 2014 Lia Olguţa Vasilescu ar fi cerut şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care avea în derulare contracte cu Primăria Craiova suma de 568.291,37, respectivii afacerişti acceptând "solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguţa în considerarea atribuţiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăţi în buna desfăşurare a contractelor, în efectuarea plăţilor şi în recepţionarea lucrărilor", arată parchetul.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici