Pe pagina de Facebook a Partidului Naţional Liberal au fost postate mai multe fotografii de la întâlnirile pe care liberalii le-au avut în SUA.
PNL a precizat, pe Facebook, că delegaţia a avut o “întâlnire cu oficialii responsabili de regiunea Europa Centrală şi de Est” şi “o discuţie extrem de constructivă despre situaţia din România, dar şi despre evoluţiile din zonă”.
Delegaţia PNL s-a întâlnit şi cu senatorul Ted Cruz, fost candidat la preşedinţia SUA, despre care a spus că “este unul dintre cei mai influenţi lideri republicani”, precizând că acesta a răspuns favorabil invitaţiei de a vizita România.
“Pentru delegaţia PNL a fost o deosebită plăcere de a prezenta situaţia politică din regiune şi de a discuta despre dezvoltarea parteneriatului strategic şi pe dimensiunea economică. A răspuns favorabil invitaţiei acestora de a efectua o vizită în România într-un viitor apropiat. Liderii PNL au fost impresionaţi de tabloul imens din biroul său senatorial, reprezentând discursul lui Ronald Reagan în faţa zidului Berlinului, simbolul prăbuşirii regimurilor totalitare din Europa de Est”, a scris PNL, pe Facebook.
Liberalii au postat şi o fotografie alături de Chris Smith, unul dintre cei mai longevivi membri ai Congresului American, “un bun cunoscător al României, printre singurii congressmani care au venit în România înainte de Revoluţia din 1989”.