LIBERATION: Bilanţul real al morţilor din China, de până la 30 de ori mai mare decât cel declarat. Care ar fi numărul
Între 50.000 şi 97.000 de oameni ar fi încetat din viaţă din cauza COVID-19 în China, spun estimările independente citate de cotidianul francez Liberation. Jurnaliştii din Hexagon vorbesc despre faptul că autorităţile chineze, reprezentante ale unui regim autoritar, ar fi ascuns realitatea.
RFI notează că Organizaţia Chinese Human Rights Defenders s-a documentat în privinţa a 900 de cazuri de arestări, intimidări şi acte de cenzură destinate să ascundă amploarea epidemiei, în timp ce Liberacion afirmă că „preşedintele Xi Jinping a reuşit chiar să convingă Organizaţia Mondială a Sănătăţii să amâne cu câteva săptămâni declararea epidemiei”.
Liberation notează că în timpul unor festivităţi care au avut loc la Wuhan pe 18 ianuarie, morga din oraş primea deja primele victime, dar şi că „China vrea să joace un rol de salvator al planetei”.