Prima pagină » Politic » Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, vizită fulger la Bucureşti

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, vizită fulger la Bucureşti

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a participat, vineri, la reuniunea interministerială convocată de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria, pentru optimizarea traficului la frontiera cu Ucraina şi Moldova.
Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, vizită fulger la Bucureşti

„Alături de prim-ministrul României, a fost prezentă la reuniunea interministerială, care a inclus toate instituţiile competente pentru a găsi soluţii la fluidizarea traficului, în special cel de marfă, la graniţa cu R. Moldova şi Ucraina, chiar Natalia Gavriliţa, prim-ministru al Republicii Moldova. Cei doi prim-miniştri au avut un schimb de opinii legat de nevoia de a găsi soluţii cât mai funcţionale, în contextul în există o serie de puncte de trecea frontierei, la Albiţa, dar şi la Galaţi puncte roşii”, spune Dan Cărbunaru.

El spune că, în urma discuţiilor, şeful Poliţiei de Frontieră şi reprezentanţii altor instituţii au plecat spre Albiţa, unde se vor întâlni cu omologii din Republica Moldova pentru a găsi soluţii la faţa locului.

„O altă măsură care va uşura reducerea presiunii este organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură. Camioanele goale vor fi dirijate către Oancea, unde sunt valori de trafic mai reduse. (…) Premierul a dispus tuturor instituţiilor care se regăsesc în punctele de trecere un program permanent, şapte zile din şapte, 24 de ore din 24. (…) MApN va trimite un bac suplimentar la Isaccea. (…) La frontiera de nord vor fi deschise două noi puncte de trecere, la Vicovul de Sus şi la Rahovăţ”, conchide Cărbunaru.