Lider PCM: Comisia Juridică a Conferinţei Permanente Maghiare (MAERT) va "codifica" autonomia

Vicepreşedintele PCM Farkas Csaba a anunţat că, în trei-patru luni, Comisia Juridică şi de Politică Externă a Conferinţei Permanente Maghiare (MAERT) va "codifica" autonomia, prin definirea unei noţiuni valabile pentru toate cererile de autonomie ale maghiarilor din afara graniţelor Ungariei.

Urmărește
52 afișări

Farkas Csaba a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că, în calitate de vicepreşedinte al PCM, a participat la întâlnirea din 21 ianuarie a Comisiei Juridice şi de Politică Externă a MAERT, prezidată de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe ungar Nemeth Zsolt (membru al partidului de guvernământ FIDESZ), care a abordat şi ideea "codificării" autonomiei, în următoarele luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Elaborarea va fi cam în trei-patru luni. În prima fază, preşedintele comisiei, domnul Nemeth, face o sinteză a legislaţiei europene care există, ca şi autonomie culturală. În faza a doua, trebuie făcută o codificare a criteriilor - că domnul din Slovacia înţelege despre autonomie un lucru, UDMR spune altceva, noi spunem altceva, deci este o totală harababură şi nimeni nu ştie ce şi cum să fie. După ce decidem asupra acestor lucruri concrete, fiecare poate elabora legislaţia respectivă, ca să fie compatibilă cu legislaţia ţării de origine. Bineînţeles că nu se poate face pe toată regiunea carpatică o (singură) lege", a spus el.

Farkas a arătat că, după ce "codificarea" autonomiei va fi gata şi compatibilizată cu legislaţia din ţările de origine ale etnicilor maghiari din afara graniţelor Ungariei, dar şi cu legislaţia europeană, vor urma şi alte demersuri, inclusiv în Parlamentul European.

"Vor fi şi alte demersuri, comisia va elabora şi o strategie de dobândire a acestor autonomii. Cum să fie, peste trei-patru luni vă pot spune, acum am discutat ca idee. Toate minorităţile maghiare din ţările vecine doresc autonomie, dar forme diferite. Depinde de numărul, de aşezarea lor, în fiecare ţară sunt foarte specifice lucrurile, de aceea trebuie codificat. În Croaţia sunt vreo 20.000 de maghiari, ei vorbesc de autonomie culturală, dar cea despre care vorbesc ei e cu totul altceva decât autonomia culturală care se poate face aici, la noi. De aceea, trebuie făcută o ordine între noţiuni şi apoi făcute conexiunile cu legislaţia europeană, ca să fie compatibilă", a spus Farkas.

Acesta a precizat că, pe baza acestei "codificări" a autonomiei, se pot elabora proiecte de legi care să vizeze obţinerea autonomiei în ţările de origine ale etnicilor maghiari din afara graniţelor Ungariei. Proiectele legislative respective ar putea fi susţinute inclusiv de Guvernul ungar, dar şi de comunităţile minoritare respective, a arătat el.

"După aceea se pot elabora, bineînţeles, nişte proiecte de legi. Şi după aceea, şi Guvernul maghiar poate să discute cu Guvernul din Bucureşti sau din altă parte despre proiectul de lege elaborat pentru maghiarii din România. Acum nu poate, degeaba se întâlnesc (în şedinţele comune de guvern româno-ungare - n.r.). Să le promoveze şi comunitatea maghiară din ţara respectivă şi Guvernul maghiar. Să se facă întâlniri istorice şi să discutăm acolo toate lucrurile care ne interesează", a conchis Farkas.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici