Lideri ai PSD acuză "dezastrul din învăţământ" şi consideră tardivă invitaţia lansată de Funeriu

Lideri ai PSD au criticat, luni, înainte de şedinţa Biroului Permanent al partidului, "dezastrul din învăţământ", considerând tardivă invitaţia la discuţii pe tema educaţiei lansată, pentru partidele din opoziţie, de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Urmărește
9 afișări

Vicepreşedinte PSD Ecaterina Andronescu a spus că îi pare rău că ministrul Funeriu a reacţionat atât de târziu "în situaţia în care 130.000 de tineri trebuie să plătească pentru nesăbuinţa ministerului". "Întotdeauna am pledat pentru măsuri care să se ia în consens pentru învăţământ. De aceea, am şi pledat pentru Legea învăţământului, care trebuie aprobată prin consens, pentru că acolo unde sunt multe puncte de vedere, chiar dacă ele nu sunt întotdeauna convergente, se pot identifica soluţii care să fie în favoarea sistemului, nu într-o direcţie politică", spus senatorul PSD.

Întrebată dacă social-democraţii sunt pregătiţi pentru o astfel de întâlnire, Andronescu a răspuns afirmativ: "Într-adevăr, noi suntem pregătiţi, pentru că suntem oameni din sistem. Am trăit tot timpul în acest sistem, am şi gestionat sistemul, ştim cum se mânâncă această pâine care uneori este amară, dar n-avem voie să greşim".

Senatorul social-democrat i-a transmis ministrului să nu uite că dialogul este calea de soluţionare pentru toate problemele pe care le are învăţământul.

Senatorul PSD Dan Şova a arătat, la rândul său, că ministrul Daniel Funeriu trebuia să facă reformă în domeniul învăţământului în urmă cu câţiva ani. "E greu să să convingi copiii că într-o ţară condusă de Traian Băsescu şi Elena Udrea este nevoie de şcoală", a arătat social-democratul.

Referitor la invitaţia lansată de Funeriu, el a menţionat că PSD va participa dacă este "o chemare serioasă". "Cred că această chemare ar fi trebuit să fie înainte să se producă dezastrul din învăţământ", a mai spus el.

"Eu sunt adeptul şcolii vechi: treapta I, treapta a II-a, bacalaureatul, admitere la facultate, fiecare cu rolul lui. În momentul în care au renunţat la acea schemă, care nu era deloc comunistă, era o schemă izvorâtă din dorinţa şi din experienţa profesorilor, atunci cred că s-a greşit", a declarat senatorul.

Deputatul Nicolae Bănicioiu, lider al TSD, a susţinut, de asemenea, că rezultatele înregistrate la examenul de bacalaureat au legătură cu "dezastrul din învăţământ".

"Domnul Funeriu nu cred că poate explica cum de numai 65 de elevi au putut să ia nota maximă din 200.000. Deci, clar, subiectele, după părerea, mea au fost mult mai grele ca de obicei, deci prost calibrate", a fost de părere deputatul.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că situaţia are foarte mare legătură cu "dezastrul din educaţie", cu tăierile de salariu, cu lipsa de interes a cadrelor didactice.

"Problemele sunt mult mai complexe şi cred că nu domnul Funeriu e în stare să le rezolve", a conchis Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, îi invită pe preşedinţii partidelor de opoziţie la o discuţie serioasă despre viitorul educaţiei din România, pe baza Legii educaţiei, după ce a fost anunţată promovabilitatea de 44,47 la sută la bacalaureat, înainte de contestaţii.

Peste 200.000 de elevi au fost înscrişi la această sesiune a bacalaureatului, din care 90.765 au promovat înainte de contestaţii.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, că demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu şi înlocuirea acestuia cu o persoanlitate recunoscută şi apreciată, "capabilă de viziune", se impune cât mai repede.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici