„Congresul PPE, la care este aşteptat şi preşedintele Traian Băsescu, reuneşte 16 şefi de stat şi guvern din ţări membre ale Uniunii Europene. Summit-ul din Franţa începe cu numai o zi înaintea Consiliului European din 8-9 decembrie, de la care se aşteaptă luarea unor decizii cheie pentru viitorul Uniunii Europene, pe fondul crizei datoriilor suverane„, se arată într-un comunicat PDL.
În a doua zi a Congresului PPE de la Marsilia, premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu participă la o reuniune restrânsă a liderilor de centru-dreapta din UE, dedicată pregătirii „crucialului” Consiliu European de la sfârşitul acestei săptămâni, potrivit PDL.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, vor fi prezenţi la Marsilia pentru această reuniune.
Din delegaţia condusă de Boc mai fac parte Roberta Anastase, prim-vicepreşedinte al PDL şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedinte al PDL, Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte al PDL şi ministru al Afacerilor Externe, Elena Udrea, vicepreşedinte al PDL şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Anca Boagiu, vicepreşedinte al PDL şi ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, Sulfina Barbu, preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL şi ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale, şi Mihaela Popa, vicepreşedinte al PDL.
Congresul PPE, la care sunt aşteptaţi 1.000 de delegaţi din 39 de state, urmează să adopte o serie de rezoluţii referitoare la prezentul şi viitorul Europei în contextul crizei economice.
„În proiectul de rezoluţie «Europa spre progres» (Moving Europe forward), PPE susţine implementarea unor reforme decisive pentru revenirea rapidă la creştere economică sustenabilă şi întărirea disciplinei fiscale a uniunii monetare europene. PPE este cel mai mare şi influent partid la nivel european şi include 74 de formaţiuni politice de centru-dreapta din 39 de state europene. Din PPE fac parte 16 şefi de stat şi guverne din state membre ale Uniunii Europene, preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European, Parlamentului European şi 13 comisari ai executivului european”, precizează PDL.