- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.02.2018, 11:47)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lideri ai PSD cer schimbarea lui Kovesi de la conducerea DNA. UPDATE: Stănescu: Ar trebui să-şi dea demisia/ Declaraţii dure din partea lui Codrin Ştefănescu şi Şerban Nicolae cu privire la întreaga instituţie: DNA trebuie refăcută din temelii
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a făcut, luni, un apel la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a reacţiona la „dezvăluirile” făcute de fostul deputat PSD Vlad Cosma, el arătând că „sistemul este bolnav” şi că trebuie luate măsuri urgent. Totodată, senatorul PSD Şerban Nicolae a precizat, luni, că DNA trebuie refăcută din temelii, credibilitatea instituţiei fiind prăbuşită, iar lupta anticorupţie - una selectivă, el apreciind, totodată, că procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu mai poate rămâne la conducere.
Urmărește
2678 afișări
Şerban Nicolae: DNA trebuie refăcută din temelii; Kovesi nu mai poate rămâne în fruntea DNA
„Noi am aflat că lupta anticorupţie era una selectivă. Dacă prindeai un corupt nu-l sancţionai, încercai să-l forţezi să îţi dea un alt corupt mai interesant sau mai important. Au fost distruşi oameni, cariere, familii. Dacă ar fi fost o luptă anticorupţie, atunci ar fi fost sancţionaţi toţi corupţii descoperiţi. Am ajuns într-un moment foarte grav în care DNA ar trebui refăcută din temelii”, a spus Şerban Nicolae.
El a arătat că DNA este „profund coruptă” în momentul de faţă şi „profund afectată de o boală foarte gravă, internă”, în condiţiile în credibilitatea instituţiei s-a prăbuşit.
Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui să-şi dea demisia, Şerban Nicolae a răspuns: „Din punctul meu de vedere nu mai poate rămâne în fruntea acestei instituţii”.
„Cel mai bine era ca aceste lucruri să nu se întâmple. Cel mai bine era, ca dacă se întâmplau, să fie dezvăluite atunci. De regulă, pe mine spovedaniile învinşilor nu mă impresionează foarte tare. Mă ajută să încerc să previn pe viitor o asemenea procedură, asemenea mecanisme de o ticăloşie greu de imaginat”, a mai spus Nicolae.
Stănescu, despre Kovesi: Ar trebui să-şi dea demisia
Vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării, a declarat, luni, că procurorul şef DNA, Laura Codruţ Kovesi, ar trebui să-şi dea demisia, declaraţia sa fiind legată de dezvăluirile făcute recent de fostul deputat PSD Vlad Cosma şi procurorul Mihaiela Iorga.
„După ceea ce am văzut aseară la televizor, eu cred că nu mai poate să rămână doamna Codruţa Kovesi la conducerea DNA. Nu mă pricep juridic, dar cred că dumneai ar trebui să-şi dea demisia în primul rând, asta ar trebui să facă d-na Kovesi”, a spus Stănescu.
El a arătat că PSD va avea o poziţie oficială privind dezvăluirile făcute recent.
„Şi noi vom lua o decizie politică şi o poziţie oficiala în tot ce s-a derulat în toată media românească şi vom veni cu o decizie a partidului. Şi în CEX vom lua o decizie în ceea ce priveşte decizia PSD în ceea ce priveşte această chestiune foarte gravă”, a spus Stănescu.
Codrin Ştefănescu: Fac un apel către ministrul Toader: Tudorele, fă ceva, că nu se mai poate!
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a făcut, luni, un apel la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a reacţiona la „dezvăluirile” făcute de fostul deputat PSD Vlad Cosma, el arătând că „sistemul este bolnav” şi că trebuie luate măsuri urgent.
„Am emoţii despre dezvăluirile făcute ieri seară de colegul nostru, Vlad Cosma, şi în mod clar, trebuie să spunem că sistemul este foarte bolnav, vorbim de o cangrenă generalizată şi trebuie luate măsuri urgent, în momentul ăsta, penale, administrative. Aşteptam deja de dimineaţă o reacţie a procurorului general, nu a venit. Aşteptam o reacţie a ministrului de Justiţie, nu a venit. Aşteptam Corpul de control al ministrului Justiţiei să facă deja ceva în sensul ăsta. Aşa că fac un apel către ministrul Tudorel Toader: Tudorele, fă ceva, că nu se mai poate, lucrurile au ajuns la paroxism”, a spus Codrin Ştefănescu.
El a opinat că nu există un loc pe planetă unde să se întâmple lucruri atât de ciudate şi nefireşti.
„Am fost şocat de demonstraţia clară că lucrurile sunt stricate total aici la noi şi că trebuie făcut ceva acum, în ultima secundă. Suntem la doisprezece fără o secundă. Nu ştiu dacă trebuie revocaţi şefi, dacă trebuie deschise anchete penale, dar trebuie făcut ceva pentru că lucrurile au luat-o razna total în România. (...) Am făcut un apel în nume personal, către domnul Tudorel Toader, şi cred că sunt în asentimentul colegilor mei că trebuie să facă ceva concret. Cel puţin văd Corpul de control al ministrului, văd nişte decizii luate astăzi, fireşti”, a adăugat Ştefănescu.
El a arătat că social-democraţii nu mai pot sta cu mâinile încrucişate.
„Avem un coleg arestat, un prim-ministru căruia i s-a redeschis un dosar după opt ani de zile, pe care tot ei l-au închis, în fiecare zi aflăm lucruri ciudate despre colegii noştri şi vânătoarea continuă şi nu mai putem sta cu mâinile încrucişate”, a spus Ştefănescu.
Dan, despre scandalul din DNA: E în responsabilitatea mai multor instituţii să îndrepte lucrurile
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, privind acuzaţiile aduse conducerii DNA Ploieşti de Vlad Cosma, că "aşa ceva nu e nici normal, nici acceptabil", precizând că "este în responsabilitatea mai multor instituţii să ia decizii şi să îndrepte lucrurile".
„Nu cred că există cineva, cel puţin în ţara asta, care să nu fi urmărit tot ce s-a întâmplat. Încă o dată constat cu tristeţe că nu trăim într-o perioadă de normalitate. Este clar că nu este normal să se întâmple ceea ce s-a expus aseară în spaţiul public. Cred că este în responsabilitatea mai multor instituţii să ia decizii şi să îndrepte lucrurile, pentru că aşa ceva nu e nici normal, nici acceptabil. Eu salut iniţiativa şi responsabilizarea Inspecţiei Judiciare şi înţeleg că şi CSM a luat deja o poziţie. Sunt deja semnale că lucrurile trebuie neapărat îndreptate pe un făgaş de normalitate”, a afirmat Carmen Dan, după prezentarea bilanţului pe anul 2017 al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Vlad Cosma a prezentat mai multe înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă. DNA a precizat, luni, într-un comunicat de presă, că fostul deputat a prezentat denaturat situaţia.
Conducerea Inspecţiei Judiciare a anunţat, luni, că s-a sesizat din oficiu pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în cazul înregistrărilor prezentate, duminică seară, de fostul deputat Vlad Cosma.
Fostul parlamentar a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, acuzându-i de compromiterea intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă sau abuz în serviciu.
Conducerea Inspecţiei Judiciare a anunţat, luni, că a decis sesizarea din oficiu pentru verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în cazul înregistrărilor prezentate, duminică seară, de fostul deputat Vlad Cosma.
Postul Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare prezentându-l pe Vlad Cosma, care a arătat că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea au încercat să inventeze dosare în baza unor "probe fabricate" unor oameni politici şi de afaceri, printre care şi lui Sebastian Ghiţă. Totodată, fostul deputat a dezvăluit cum procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice anumite documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.
Vlad Cosma a prezentat unele înregistrări, acuzând că procurorul DNA Ploieşti Lucian Onea i-ar fi cerut să modifice acte, probe care ar fi fost folosite ulterior în dosarul lui Sebastian Ghiţă.
Ulterior, procurorii DNA au precizat, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, "a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal".
Procurorul Mihaiela Iorga a precizat că a fost ameninţată de Elena Rădescu, inspectoarea care a condus echipa de control care a verificat managementul DNA, care i-ar fi spus că are un copil de crescut şi să nu forţeze "dragostea cu DNA" sau o luptă cu sistemul
"Cred că cele mai şocante ameninţări le-am primit în sediul Inspecţiei Judiciare, de la inspectoarea Elena Rădescu. Am fost audiată de dânsa în cadrul cercetării disciplinare. Nu a interesat faptele care făceau obiectul cercetării. Doamna inspector m-a întrebat de ce insist dragostea cu forţa cu DNA. Am întrebat de ce a ajuns la aceatsă concluzie. (...) Am primit ameninţări că nu trebuie să mă lupt cu sistemul, cu doamna procuror şef", a declarat procurorul Mihaiela Iorga, la Antena 3.
Mihaiela Iorga a mai declarat, într-un interviu pentru Antena 3, că Laura Kovesi a chemat-o, la un moment dat, ca să o întrebe dacă nu ar putea să "iasă" cu un dosar al unui fost ministru ce urma să fie numit premier, pentru că acesta din urmă ar fi numit-o pe Dana Gîrbovan ministru al Justiţiei, ceea ce reprezenta un dezastru pentru DNA.
"Solicitarea să se facă repede un dosar, asta este o imixtiune nelegală nepermisă, foarte gravă. Încercam să îmi aduc aminte cine mai apăruse la televizor, am o bănuială dar nu pot să spun. Cred că era vorba de nominalizarea de după moţiunea la adresa lui Grindeanu. (...) Mi-a arătat o atitudine faţă de o doamnă respectabilă, preşedinta UNJR, care în toate apariţiile publice mi s-a părut foarte echilibrată", a reacţionat Liviu Dragnea.
Întrebat când a fost pusă în discuţie nominalizarea Danei Gârbovan, şefa UNJR, la ministerul de Justiţie, liderul PSD a afirmat că a fost o singură discuţie, după demisia lui Florin Iordache, dar la acea vreme Sorin Grindeanu l-a informat că Dana Gârbovan vrea să rămână în magistratură.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe