Liderii de grup din Cameră dezbat preluarea preşedinţiei Comisiei de muncă

Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi dimineaţă, înainte de plen, pentru a dezbate pe tema preşedinţiei Comisiei de muncă, deţinută în acest moment de PNL şi revendicată de UNPR.

Urmărește
3 afișări

Viceliderul grupului PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu, a precizat, înaintea reuniunii liderilor de grup, că PNL are dreptul la trei comisii - pe care le şi deţine, conform algoritmului - şi că nu va renunţa la preşedinţia Comisiei de muncă, el sugerând ca UNPR să preia altă comisie, de la un alt grup parlamentar.

La rândul său, liderul grupului deputaţilor independenţi afiliaţi UNPR, Eugen Nicolicea, a precizat că preşedintele Comisiei de muncă, liberalul Victor Paul Dobre, refuză să pună în aplicare articolul 50 din Regulament şi să supună votului comisiei, înaintea şedinţei, propunerile privind modificarea ordinii de zi care ar trebui să includă şi votarea unui nou preşedinte.

La ora transmiterii acestei ştiri liderii de grup se află în şedinţă, fiind reuniţi în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici