- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.08.2012, 11:48)
- Marius Fratila ,
Liderii PPE salută revenirea lui Traian Băsescu în funcţie
Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, şi liderul grupului popular din Parlamentul European, Joseph Daul, salută întoarcerea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în urma implementării deciziei Curţii Constituţionale privitoare la referendumul din 29 iulie.
Urmărește
1621 afișări
Liderii PPE salută revenirea lui Traian Băsescu în funcţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Invalidarea referendumului desfăşurat pe 29 iulie 2012 a fost constatată de către Curtea Constituţională. Salutăm implementarea acestei decizii prin sesiunea Parlamentului României şi publicarea în Monitorul Oficial. Acesta a fost singurul pas corect, având în vedere participarea insuficientă la referendum. Ca urmare, salutăm întoarcerea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi încheierea interimatului", afirmă Martens şi Daul, într-un comunicat de presă transmis marţi.
Cei doi lideri PPE au ţinut să sublinieze că sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu "România şi-a găsit locul în Europa datorită eforturilor mari ale poporului român" şi a muncii instituţiilor ţării.
"Salutăm în mod călduros întoarcerea în funcţie a preşedintelui Băsescu. Sub conducerea lui Traian Băsescu România şi-a găsit locul în Europa datorită eforturilor mari ale poporului român şi a muncii remarcabile a multor instituţii din România. Aceste realizări nu trebuie supuse niciunui risc de către politicieni ce aspiră spre obţinerea puterii absolute şi spre implementarea agendelor lor personale. Conform Constituţiei Romîniei, Traian Băsescu a fost ales preşedinte al României pentru un mandat de cinci ani. Aşteptăm cu nerăbdare să cooperam din nou cu domnia sa pentru continuarea consolidării poziţiei României în Europa", afirmă Martens şi Daul.
De asemenea, ei au salutat alegerea parlamentarilor români care au fost prezenţi la şedinţa de plen comun a Legislativului de luni, în care s-a citit decizia Curţii Constituţionale.
"Salutăm decizia responsabilă a fiecărui membru al Parlamentului care a fost prezent la sesiunea Parlamentului, indiferent de partidul politic pe care el/ea îl reprezintă. Prima datorie a membrilor Parlamentului este să asigure funcţionarea adecvată a Parlamentului. În orice democraţie reală opiniile diferite trebuie exprimate în Parlament în concordanţă cu cadrul legal, fără abuzarea puterilor Parlamentului. Sperăm cu adevărat că, de acum înainte, toate forţele politice se vor abţine de la atacuri asupra sistemului judiciar, inclusiv asupra Curţii Constituţionale, şi vor contribui la independenţa şi buna funcţionare a justiţiei din România", mai declară Martens şi Daul.
Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Traian Băsescu a revenit la Palatul Cotroceni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:38
LIVE TEXT OEP respinge orice strămutare a palestinienilor / Planul lui Trump de strămutare a palestinienilor din Gaza câştigă susţinere în Israel. Proteste în faţa Casei Albe împotriva planului preşedintelui Trump privind Gaza. Donald Trump spune că SUA va „prelua” şi va „deţine” Fâşia Gaza.
-
astăzi, 14:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear