Liderii PSD din ţară reacţionează faţă de tensiunile dintre liderul partidului şi Guvern: Înţeleg supărarea lui Dragnea, dar sunt reţinuţi când vine vorba de remaniere

Liderii PSD din ţară au reacţionat în legătură cu tensiunile dintre preşedintele formaţiunii şi Guvern, cei mai mulţi spunând că Grideanu trebuia să fie prezent la dezbaterile pe Legea Salarizării. Mihai Chirica, suspendat din partid, susţine că sunt câteva puncte slabe, dar ignorate în Executiv.

Urmărește
566 afișări
Imaginea articolului Liderii PSD din ţară reacţionează faţă de tensiunile dintre liderul partidului şi Guvern: Înţeleg supărarea lui Dragnea, dar sunt reţinuţi când vine vorba de remaniere

Liderii PSD din ţară reacţionează faţă de tensiunile dintre liderul partidului şi Guvern: Înţeleg supărarea lui Dragnea, dar sunt reţinuţi când vine vorba de remaniere (Imagine: Hepta)

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar consideră că premierul Sorin Grindeanu "bineînţeles că trebuia să fie prezent" la şedinţa din Parlament.

"Da, am văzut că preşedintele PSD este nemulţumit de absenţa premierului la şedinţa respectivă, probabil că este îndreptăţită această nemulţumire, eu consider că noi parlamentarii, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, ne-am făcut datoria faţă de cei care am promis prin adoptarea acestei legi a salarizării, iar prezenţa premierului şi a ministrului de Finanţe, lipsa lor la această întâlnire, probabil că o să discutăm în primul Comitet Executiv Naţional. (...) Bineînţeles că trebuia să fie prezent, aţi văzut şi reacţia preşedintelui", a declarat corespondentului MEDIAFAX preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar.

În ceea ce priveşte înlocuirea premierului Sorin Grindeanu sau a vreunui ministru, liderul PSD Arad este reţinut şi afirmă că "până în acest moment programul de guvernare a fost pus în aplicare, astăzi am votat Legea salarizării, urmează alte obiective din cadrul programului de guvernare, iar înlocuirea unui ministru sau a unui prim ministru nu este la latitudinea mea. Se va discuta în Comitetul Executiv Naţional şi acest aspect, iar măsurile care se vor lua o să le vedeţi şi dumneavoastră".

Întrebat asupra relaţiei tot mai tensionate dintre primul ministru Sorin Grindeanu şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, liderul PSD Arad crede că această "relaţia tensionată o vedem în presă", dar că în cadrul întâlnirilor pe care le are cu ei, "eu nu mi-am dat seama că există o relaţie tensionată între ce doi".

Şi preşedintele organizaţiei judeţene PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, înţelege supărarea liderului PSD Liviu Dragea, dar nu vrea să vorbească despre remaniere.

“Este pe bună dreptate supărarea lui Liviu Dragnea, premierul ar fi trebuit să fie prezent la dezbatarea acestui proiect, extrem de important şi aşteptat (...)Din teritoriu este greu să spui dacă e nevoie sau nu de o remaniere. Cei care se află la conducerea partidului sunt în măsură să ia decizii în urma analizei pe care o face comisia de evaluare. Şi legat de înlocuirea premierului Grindeanu mi-e greu să mă pronunţ. Nu am toate datele problemelor. Eu cred că în urma evaluării, preşedintele partidului împreună cu acea comisie de evaluare trebuie să pregătească un material şi să-l prezinte Comitetului Executiv”, a declarat pentru MEDIAFAX, Radu Moldovan.

Mihai Chirica, cel care a fost suspendat în luna februarie din partid, pentru declaraţiile sale din timpul protestelor, spune că punctele slabe sunt altundeva în Guvern, dar acelea nu vor fi discutate.

„Aş sta foarte simplu să mă gândesc dacă remanierea priveşte şi anumite stângăcii ale unor prietenii politice a preşedintelui Dragnea. Pentru că de exemplu cele mai multe stângăcii în ultima perioadă au fost făcute în Ministerul Muncii, acolo unde s-a început cu un val întreg de promisiuni şi în cele din urmă s-a ajuns cu un val şi mai mare de eşecuri, ceea ce pentru noi ca partid social democrat este foarte grav. Sunt mari probleme în actuala guvernare, dar cele mai mari pornesc exact de acolo unde nu cred că vor fi remanieri. Nu s-a atras nimic pe fonduri europene, ceea ce este o mare problemă pentru România, iar ministru este doamna Shaidehh. Va fi remaniată doamna Shaidehh? Nu s-au rezolvat încă problemele pe legislaţia în ceea ce priveşte salarizarea şi a creat mişcări de stradă şi permanente greve şi întreruperi de activităţi la multe sectoare din viaţa economică a acestei ţări. Va fi remaniată doamna Olguţa Vasilescu? Sau se urmăreşte punerea la punct a unor miniştri sau chiar a primului ministru, care parese că nu mai răspunde în mod inconştient la comenzi, ci pur şi simplu încearcă să facă un act de guvernare? De asta m-am reţinut să comentez ideea remanierii că nu sunt convins că este pavată cu intenţii bune”.

Chirica nu crede că Sorin Grindeanu are forţa necesară pentru a bate cu pumnul în masă în faţa lui Liviu Dragnea. „Nu pentru că nu îl ajută muşchii, ca să spun aşa, ci pentru faptul că ar tensiona şi mai mult relaţia dintre cei doi, care nu este benefică nimănui. Nici dumnealui, nici domnului Dragnea, nici nouă, nouă ţării.

De la Gorj situaţia se vede însă altfel. Mihai Weber, preşedinte executiv al PSD Gorj nu a văzut decât o supărare de moment la Liviu Dragnea şi exclude înlocuirea premierului.

”Probabil că a fost o reacţie de moment, o supărare că nu au fost, dar pe de altă parte acesta a fost un element minor, pentru că a fost o bucurie, trecând legea salarizării, lege mult aşteptată de marea majoritate a populaţiei României şi cred că asta umbreşte acel element, zic eu minor. (...) Nici nu se pune problema ca prim-ministruL să fie înlocuit, pentru că Guvernul condus de premierul Grindeanu a performat până acum, a atins indicatorii economici, indicatori foarte buni. Sigur că totul este perfectibil, dar deocamdată sunt realizări şi rezultate foarte bune şi, dacă trebuie umblat, trebuie corectat pe parcurs, ca totul să meargă foarte bine. Eu nu cred că este o relaţie tensionată”.

Liderul PSD Prahova, Bogdan Toader, consideră că “unele schimbări în anumite ministere sunt benefice”

Întrebat dacă se impune o eventuală remaniere în Guvern, Bogdan Toader, preşedintele PSD Prahova, a răspuns că trebuie făcută de o analiză de către “cei de la centru”.

”Consider că trebuie făcută o analiză asupra unora dintre miniştri. Cei de la centru vor lua astfel de decizii. Ne vor consulta, ne vor cere părerea. Nu pot acum să spun dacă e necesară sau nu remanierea. Programul de guvernare a fost respectat, cu mici impedimente”, a declarat Toader.

În ceea ce îl priveşte pe premierul Grideanu, liderul social-democraţilor din Prahova nu crede că acesta trebuie schimbat.

”Nu cred că este momentul pentru o asemenea măsură drastică. Cred că unele schimbări în anumite ministere sunt, însă, benefice”, a adăugat Bogdan Toader.

Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, între Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu nu există o relaţie tensionată, ci presa a amplificat lucrurile.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici