- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liderii PSD oscilează între a alege Internele sau Transporturile - surse
Liderii PSD nu au reuşit, în şedinţa pe care au avut-o luni seara, să se hotărască dacă vor alege, ca primă opţiune ce decurge din protocolul încheiat cu PDL, ministerul Internelor sau cel al Transporturilor, au declarat, marţi, surse din partid.
Liderii PSD oscilează între a alege Internele sau Transporturile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Liderii PSD au discutat, luni seara, despre ministerele pe care le-ar putea revendica în cadrul negocierilor cu PDL, neajungând însă la un acord asupra primei opţiuni, care le revine potrivit protocolului încheiat cu democrat-liberalii.
Surse din partid au declarat că unii lideri social-democraţi au propus ca PSD să aleagă Internele ca primă opţiune, fără însă a se ajunge la un acord unanim pe această temă, unii social-democraţi argumentând că, deşi protocolul încheiat cu PDL permite PSD să aleagă orice minister, democrat-liberalii nu vor fi de acord ca Internele să fie gestionate de social-democraţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
În cazul în care PSD nu va solicita, ca primă opţiune, ministerul de Interne, social-democraţii au stabilit ca prima alegere să fie ministerul Transporturilor.
Potrivit protocolului încheiat între PDL şi PSD, după prima opţiune a PSD, cele două partide vor alege, pe rând, câte două portofolii.
Surse din PSD au declarat că social-democraţii ar opta pentru ministerul Energiei, Industriilor şi Resurselor şi pentru ministerul Agriculturii, urmate de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei, Ministerul de Externe, Ministerul Mediului, Ministerul Afacerilor Europene, restul opţiunilor care revin PSD să fie decise şi în funcţie de alegerile pe care le vor face democrat-liberalii.
În cadrul discuţiilor dintre liderii PSD de luni seara, potrivit surselor citate, s-a avansat şi posibilitatea negocierii cu PDL a modificării regulamentului de alegere a ministerelor, în sensul ca PDL să aibă prima opţiune, după care PSD să îşi aleagă două ministere. Liderii PSD nu au decis însă dacă vor face această propunere în cadrul negocierilor cu PDL, aceasta putând fi adusă în discuţie în funcţie de ministerele pe care le vor solicita democrat-liberalii.
Sursele citate au mai arătat că, de principiu, PSD ar urma să opteze pentru ministrul-delegat pentru reforma administrativă şi ministrul delegat pentru cercetare.
Discuţiile dintre liderii PSD au pornit de la structura de guvern prevăzută în protocolul semnat cu PDL, care era compusă din 19 ministere şi patru funcţii de miniştri-delegaţi, existând însă posibilitatea ca democrat-liberalii să propună, în cadrul negocierilor de marţi, modificări asupra acestei scheme guvernamentale.
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.