Liderii PSD, reticenţi faţă de posibila candidatură a Laviniei Şandru
Liderii PSD au exprimat, luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional, poziţii reţinute, dar în general reticente, faţă de posibila candidatură a Laviniei Şandru pe listele partidului la alegerile europarlamentare.
Adrian Severin (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
Liderul europarlamentarilor PSD, Adrian Severin, a afirmat că, dincolo de aprecierile personale ale liderilor PSD faţă de Lavinia Şandru, social-democraţii vor trebui să respecte regulile impuse de PES în alcătuirea listei pentru alegerile europarlamentare.
"Din punctul de vedere al constituirii listei, desigur că trebuie să apreciem valoarea persoanelor, dar sunt şi nişte principii şi nişte reguli pe care le aplicăm. Trebuie să învăţăm să aplicăm nişte reguli,nu se poate chiar orice. Suntem membri ai Partidului Socialiştilor Europeni, vom merge în grupul PES şi este limpede că, pe de o parte, noi trebuie să spunem ce trimitem în acest grup şi, pe de altă parte, grupul trebuie să spună ce primeşte acolo", a declarat Severin.
El a menţionat că lista de candidaţi a PSD trebuie stabilită plecând şi de la strategia politică a PES în interiorul Parlamentului European.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Prima de pensionare de 100.000 de euro nu e un caz unic. Ministrul Mediului: au fost sute de directori care au primit bonusuri uriaşe
-
Va trimite Europa trupe în Ucraina? Propunerea prinde contur: 40 000 şi 50 000 de soldaţi care vor avea trei obiective
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
"Vorbesc şi în calitate de membru al prezidiului PES şi trebuie să vă spun că noi avem o întreagă strategie, o anumită planificare politică pentru perioada de după alegeri, aşa încât şi din punctul nostru de vedere, al PES, nu numai din punctul nostru de vedere ca PSD, avem nevoie de o anumită corenţă. Nu vreau să discut despre o candidatură individuală, personală, pentru că am transforma o chestiune de principiu într-o chestiune de persoană. Problemele personale se vor discuta în conducerea partidului şi vom evalua calitatea membrilor. Însă, aşa cum vă spuneam, este vorba despre un principiu: Nu suntem singuri pe lume şi mai avem şi reguli de respectat", a afirmat Serverin.
Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nechita a spus că, deşi nu are nimic împotriva Laviniei Şandru, la momentul actual PSD ar trebui să ia în calcul, pentru constituirea listei la alegerile europarlamentare, pe membrii PSD care şi-au dovedit deja eficacitatea politică.
Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a evitat să se pronunţe pentru sau contra candidaturii a Laviniei Şandru, afirmând că nu aceasta este problema PSD.
Şi vicepreşedintele Victor Ponta s-a pronunţat pentru o listă a PSD la alegerile europarlamentare formată din membri ai partidului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO