Prima pagină » Politic » Oltean: PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD. Un partid care devine sluga PSD

Oltean: PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD. Un partid care devine sluga PSD

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că "PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD", partidul devenind, pe zi ce trece, "sluga PSD".
Oltean: PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD. Un partid care devine sluga PSD
Cristiana Sabau
29 oct. 2010, 13:31, Politic

Oltean a făcut aceste afirmaţii referindu-se la şedinţa de joi în care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei, şedinţă pe care a condus-o chiar el.

„Joi, într-o atmosferă deloc prielnică şi paşnică, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei naţionale. Am rămas, din nou, surprins pentru uşurinţa cu care PSD din nou s-a manifestat cu violenţă şi pentru uşurinţa cu care PNL trage tot mai mult la căruţa PSD”, a afirmat Oltean.

El i-a acuzat astfel pe liberali că nu fac altceva decât să susţină interesele PSD.

„PNL este tot mai mult a patra roată la căruţa PSD, un partid care devine sluga PSD. Este regretabil că această formaţiune politică se asociază unor acte aflate totalmente în afara Parlamentului şi în afara unui comportament civic al PSD”, a susţinut Oltean.

În ceea ce priveşte şedinţa de joi, vicepreşedintele PDL a spus că aceasta a respectat în totalitate regulamentul şi că parlamentarii opoziţiei nu aveau motive să părăsească sala.

„Eu am condus şedinţa de plen a celor două Camere şi asigur la modul foarte serios că nu a fost încălcată nicio literă a regulamentului şedinţelor comune şi nu a avut niciun motiv să îi determine să plece din plenul reunit al celor două Camere”, a afirmat Oltean, reamintind că, în şedinţa de săptămâna trecută, Birourile reunite au aprobat asumarea răspunderii Guvernului şi joi a fost respinsă cererea PSD şi PNL de a se amâna dezbaterea, totul pe procedură.

Parlamentul s-a reunit, joi, în şedinţă, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe Legea educaţiei. La scurt timp de la începerea şedinţei, opoziţia a părăsit sala de plen. Parlamentarii care au părăsit sala de plen semnaseră anterior prezenţa.