- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liderii USL nu au mai prezentat calendarul suspendării din funcţie a preşedintelui, spunând din nou că strâng semnături
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au mai prezentat, luni, la sfârşitul şedinţei Uniunii, calendarul suspendării din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, limitându-se la a vorbi din nou despre strângerea de semnături de la cetăţeni, anunţată în urmă cu o lună.
Liderii USL nu au mai prezentat calendarul suspendării din funcţie a preşedintelui, spunând din nou că strâng semnături (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Deşi preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că la finalul şedinţei va fi prezentat "calendarul destul de complet" al suspendării din funcţie a lui Traian Băsescu, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
La întrebarea expresă a jurnaliştilor, Ponta a precizat doar că suspendarea lui Traian Băsescu nu trece acum de Parlament, dar că USL va strânge semnături de la cetăţeni pentru susţinerea acestui demers.
"Suspendarea preşedintelui, din punctul nostru de vedere, va fi o acţiune, în paralel, de strângere de semnături. Dar aşa cum ştiţi foarte bine, în momentul actual nu trece de Parlament. Va trece în momentul în care avem majoritate", a spus Ponta.
Întrebat dacă USL amână demararea procedurii de suspendare până în momentul în care va avea majoritatea parlamentară, Ponta a răspuns: "Nu, asta înseamnă că mergem acolo unde nu există control politic asupra parlamentarilor PDL, UDMR, şi mergem către oameni".
Liderul PNL Crin Antonescu nu a oferit niciun răspuns la această întrebare a jurnaliştilor.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că în cursul zilei va fi anunţat calendarul "destul de complet" referitor la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, demers anunţat la sfârşitul anului trecut.
"Noi am comunicat foarte clar ce se întâmplă cu acel document şi el îşi urmează cursul, precum şi dezvoltările din jurul acelui document. Cred că am spus destul de clar la sfârşitul anului trecut", a spus Antonescu.
Întrebat despre momentul finalizării documentului privind suspendarea, Antonescu a spus: "Anunţăm azi un calendar destul de complet în care aceste elemente îşi vor găsi locul".
La rândul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat că în şedinţa de luni a USL se va discuta despre agenda până pe 25 noiembrie inclusiv.
"Ne-am văzut deja anul acesta, dar nu la nivel oficial. Acum e prima întâlnire oficială a USL. Azi discutăm despre toată agenda până pe 25 noiembrie inclusiv", a spus Ponta.
În 12 decembrie 2011, Crin Antonescu declara că documentul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este gata, el precizând că acţiunea va porni atunci când USL va considera că este "oportună".
La începutul lunii decembrie, Victor Ponta anunţa că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009. Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:11
-
astăzi, 12:34