Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, judecat pentru că şi-a angajat fiica la Parlament

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), fiind acuzat de conflict de interese după ce şi-a angajat fiica la Parlament.

Urmărește
325 afișări
Imaginea articolului Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, judecat pentru că şi-a angajat fiica la Parlament

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, judecat pentru că şi-a angajat fiica la Parlament (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Neacşu Marian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Potrivit rechizitoriului, Marian Neacşu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 - decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici