Liderul formaţiunii Dreapta Liberală, despre legea privind autoritatea poliţiştilor: Permite ca Poliţia să acţioneze discreţionar

Viorel Cataramă, preşedintele formaţiunii Dreapta Liberală, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut oprirea de la promulgare a legii privind autoritatea poliţiştilor, deoarece aceasta permite oamenilor legii să acţioneze discreţionar şi chiar să comită abuzuri.

Urmărește
1136 afișări
Imaginea articolului Liderul formaţiunii Dreapta Liberală, despre legea privind autoritatea poliţiştilor: Permite ca Poliţia să acţioneze discreţionar

Liderul formaţiunii Dreapta Liberală, despre legea privind autoritatea poliţiştilor: Permite ca Poliţia să acţioneze discreţionar

"Azi în România, politiştii beneficiază de prezumţia de legalitate numai în virtutea faptului că sunt poliţişti, existând astfel posibilitatea unor abuzuri fără ca acestea să poată fi contracarate. În forma în care a fost adoptată, legea prevede numai drepturi pentru politişti, nu şi obligaţii, permiţându-le acestora să decidă discreţionar şi fără o bază reală intervenţia pe proprietatea privată. Asfel, poliţiştii, sub pretextul conferit de lege pot intra în proprietatea privată pentru: plantarea de probe şi ''găsirea'' lor în cursul unor astfel de intervenţii, înlăturarea unor probe, ştergerea urmelor unor acţiuni ilegale anterioare, sustrageri de bunuri, răzbunări...", a declarat Viorel Cataramă, pentru MEDIAFAX.

Aceasta aduce în discuţie şi legislaţia din Statele Unite. "O astfel de lege există în USA, numai că acolo sunt specificate clar obligaţiile poliţistilor, astfel încât sa fie excluse orice fel de abuzuri din partea acestora. Prin urmare, Dreapta Liberală susţine drepturile copiilor şi adulţilor la apărare împotriva violenţelor, dar se opune categoric unor legi care permit abuzuri din partea autorităţilor împotriva vieţii şi proprietăţii private ale cetăţenilor", afirmă Cataramă.

"Ca şi în cazul medicinei, unde salariile au crescut substanţial, dar serviciile nu s-au îmbunătăţit deloc, cazurile de rănire gravă/deces prin violenţă nu se vor reduce spectaculos, în schimb vor creşte exponenţial abuzurile poliţiştilor asupra vieţii şi proprietăţii private", completează acesta.

Dreapta Liberală, condusă de Viorel Cataramă, a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind întărirea autorităţii poliţiştilor, pe motiv că aceasta este "de sorginte comunistă" şi afectează grav proprietatea privată.

"Toate partidele parlamentare, fiind de sorginte socialistă, urmăresc în permanenţă creşterea controlului statului asupra vieţii şi proprietăţii private-esenţa socialismului- bazat pe atribuţii sporite conferite ''aristocraţiei bugetare'' care acţionează în interiorul instituţiilor statului, de a dispune discreţionar în acest sens", a completat Viorel Cataramă.

Proiectul privind întărirea autorităţii poliţistului a fost votat în Camera Deputaţilor, for decizional, legea urmând a fi trimisă spre preşedintele Klaus Iohannis, spre promulgare.

Cele mai importante intervenţii normative adoptate sunt:

- Poliţistul are dreptul să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat;

- Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică; luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică;

- Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale;

- Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată, fără a depăşi 8 ore de la momentul iniţierii deplasării;

- În situaţia în care identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, din motive obiective, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăşi 12 ore de la momentul iniţierii deplasării; textul legii în vigoare face referire la un termen de 24 de ore, în care nu intră şi perioada necesară deplasării la sediul poliţiei;

-De asemenea, proiectul prevede că poliţistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau în orice spaţiu delimitat ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţământul acesteia sau al reprezentatului legal, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că în acel spaţiu este o persoană aflată în pericol.

-Prin proiectul de lege se introduce prezumţia săvârşirii unei acţiuni violente împotriva poliţistului, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul Poliţia, stai! – Nu te apropia!, continuă să se apropie de poliţist. Acţiunea persoanei va da dreptul poliţistului de a interveni, utilizând forţa, proporţional şi strict cât este necesar pentru a înlătura pericolul şi pentru a lua măsurile legale necesare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici