Tu ce ai făcut în prima zi de „libertate”? Aproape 200 de persoane s-au adunat, vineri, 15 mai, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta împotriva măsurilor luate de Guvern pentru a preveni răspândirea epidemiei de coronavirus. Liderul PMP Eugen Tomac critică dur atitudinea protestatarilor şi susţine că în aceste momente ar trebui să fim mai responsabili.
„ Îmi este dor şi mie de un protest, mâine aş origaniza un protest în Piaţă Victoriei, dar nu împotriva Guvernului Orban ci împotrivă prostiei. Am acelaşi sentiment de neputinţă şi în acelaşi timp îmi doresc să facem mai mult pentru români pentru cei aflaţi în dificultate, dar instrumentele sunt limitate pentru că printre noi există un inamic invizibil care atinge oameni nevinovaţi şi le curmă viaţă subit. Îmi este dor de un protest, iubesc libertatea, dar acum, în aceste zile trebuie să fim responsabili şi să ne protejăm pe noi şi pe cei din jur”, a declarat Eugen Tomac, pentru MEDIAFAX.
Liderul PMP face apel la responsabilitate şi aminteşte că specialişti din toată lumea recomandă distanţarea fizică.
„Vor reveni cât de curând şi zilele în care ne vom putea exprimă liber orice gând, orice stare şi prin proteste spontane, dar acum e bine să actionăm responsabil şi ţinem cont de ce ne recomandă specialiştii din toată lumea şi anume să nu organizăm sau să participăm la evenimente de masă”, a subliniat Tomac.