Liderul PNL Covasna: În proporţie de 99 la sută, credem că vom merge cu liste separate la alegeri

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, afirmă că, "în proporţie de 99 la sută", crede că filiala va participa la alegerile locale din 2012 cu liste separate, şi nu împreună cu PC, spunând că în judeţ alianţa va fi "un fel de concubinaj, în care partenerii vor sta în case separate".

Urmărește
7 afișări

Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că alianţa între PNL şi PC în judeţul Covasna va fi "un fel concubinaj, în care partenerii vor sta în case separate", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Vom face cu siguranţă distincţie între mesajele pe care le dăm noi (PNL - n.r.) în campaniile electorale şi vom ţine cont de faptul că suntem partide diferite. Ne vom promova, fără a intra în combat, ideile şi oamenii, respectând principiile generale din protocol", a afirmat Obreja.

El a precizat că PNL Covasna înţelege colaborarea cu PC la nivel judeţean prin evitarea situaţiilor electorale în care părţile să intre în combat, dar în rest formaţiunile vor face campanii separate.

"În proporţie de 99 la sută credem că vom merge la alegeri, peste tot, cu liste separate", a spus el.

Obreja a adăugat că, având în vedere că judeţul Covasna este unul cu un anumit specific, "cu siguranţă", PNL îşi va păstra în toate acţiunile electorale, în cadrul alianţei, mesajul politic, principiile liberale, oamenii proprii.

El a menţionat că PNL Covasna va avea liste de candidaţi în fiecare localitate din judeţ şi că liberalii vor lansa, încă din acest an, lista candidaţilor pe care îi vor susţine pentru consiliile locale, primării şi Consiliul Judeţean.

În urmă cu o săptămână, şi preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, anunţa că Biroul Municipal al PNL a decis că organizaţia va participa la alegerile locale din 2012 singură, şi nu pe listă comună cu PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici